Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interlop clujean, capturat de forţele speciale din Viena

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 19 iunie 2010 ·

Tânărul de 29 de ani, căutat în toată Europa pentru că a dat foc unei prostituate în faţa unui local din Viena, a fost prins de forţele speciale austriece “Cobra”.

El se ascundea cu un alt tânăr implicat în incident într-un apartament din capitala Austriei. Clujeanul acuzat că a dat foc unei prostituate a fost prins în seara de 16 iunie de poliţiştii din Austria.

Potrivit ziarului Austrian Times, Adrian Bogdan Negrei, zis “Creţu” (foto), a fost arestat după ce o echipă a forţelor speciale Cobra a descins într-un apartament din cartierul vienez Alsergrund. Oficialii citaţi de presa austriacă spun că un alt bărbat implicat în scandalul din urmă cu o lună din faţa clubului “Fantastic” din Viena, a fost, de asemenea, prins noaptea trecută. Precizăm că un alt suspect din scandal, Nico Negrei, văr cu “Creţu”, a fost arestat săptămâna trecută în capitala Olandei, Amsterdam. Cei trei sunt acuzaţi că au turnat o substanţă inflamabilă pe prostituata româncă Florentina M. şi i-au dat foc, din cauză că nu s-au înţeles asupra taxei de protecţie. Femeia se recuperează încă la o clinică din Viena, iar doctorii citaţi de Austrian Times spun că aceasta va fi desfigurată pentru întreaga sa viaţă din cauza arsurilor de gradul trei pe care le-a suferit. Poliţiştii austrieci susţin că Bogdan Negrei, poreclit de presa de acolo “mafiotul roşu”, ar fi traficat sute de femei din România spre mai multe oraşe din Austria. Bogdan Negrei este inculpat din 2009 într-un dosar de la Judecătoria Cluj-Napoca pentru lovire şi ultraj contra bunelor moravuri, după ce a fost implicat într-o bătaie, alături de mai mulţi prieteni de-ai lui, la intrarea în clubul Midi. Ziarele din Austria au scris că Negrei a stat în închisoare în Olanda timp de jumătate de an. “Creţu” are cazier şi în România, fiind închis în Penitenciarul Gherla între 2004 şi 2007 pentru tâlhărie.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum o ora
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 3 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 5 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Premierul Ilie Bolojan: Nu mai puteam continua în felul acesta cu cascada de sporuri care se aplicau unele peste altele / La Ministerul Fondurilor Europene sporurile ajunseseră la 110%

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că Guvernul a reuşit plafonarea unor sporuri care se aplicau în cascadă, el dând ca exemplu situaţia de la Ministerul Fondurilor Europene, unde în unele cazuri sporurile au ajuns la 110 la sută. ”Avem câteva ministere,

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum 34 minute
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Vremea

București
acum

30°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°