Kangoo Jumps, Tae-Bo, Zumba Fitness, masajul Power Plate şi Pilates sunt câteva dintre variantele la modă practicate de cei ce vor să slăbească.
Cum metodele clasice de slăbit nu dau roade întotdeauna şi cum, pentru mulţi, sporturile clasice au devenit plictisitoare, s-au inventat mai multe alternative care nu doar că elimină grăsimea, ci şi tonifică musculatura şi îmbunătăţesc activitatea sistemului cardiovascular.
Mişcare pe arcuri
Kangoo Jumps este numele unor ghete prevăzute cu arcuri şi benzi de întindere. Folosirea lor a dat naştere unei tehnici care îmbină aerobic, Tae-Bo şi jogging.
"În 10-15 minute se ard între 200 şi 250 de calorii. În medie, într-o lună, cu ajutorul Kangoo Jumps se pierd opt kilograme. Ajută şi la diminuarea celulitei", spune Kinga Sebastien, trainer master de Kangoo jumps. Pentru 12 şedinţe se plătesc în jur de 200 de lei.
Balet combinat cu box
O altă metodă modernă de slăbit este Tae-Bo, o combinaţie de aerobic, balet, karate, box, dans hip-hop şi antrenament cu greutăţi. "Într-o oră de antrenament se ard între 500 şi 800 de calorii, comparativ cu doar 300-400 de calorii pierdute în timpul unui antrenament clasic de aerobic", spune Adriana Grecu, de la Saria Club, Bucureşti.
Acest sport îmbunătăţeşte echilibrul, coordonarea, mobilitatea, întăreşte musculatura şi chiar sistemul osos, susţin speci aliştii în domeniu. Opt şedinţe costă aproximativ 125 de lei.
Pe ritmuri latino
Zumba Fitness este un nou sport de întreţinere, se aseamănă ca stil cu aerobicul, iar exerciţiile sunt făcute pe ritmuri latino. "Dacă este practicat o dată la două-trei zile se pierd 2,5 kilograme pe săptămână, dar asociat cu dietă", afirmă Adriana Grecu. Un abonament de opt şedinte costă circa 100 de lei.
Masaj împotriva celulitei
Power-plate, un aparat cu ajutoru