Producătorul de plăci ceramice Cesarom reia extinderea reţelei proprii de magazine anunţând că va deschide până la finele anului patru noi unităţi, se arată într-un comunicat al companiei. Totodată, firma membră a grupului austriac Lasselsberger a anunţat că deschide săptămâna viitoare, la Piatra Neamţ, prima locaţie, în urma unei investiţii de 50.000 de euro.
Noul magazin din Piatra Neamţ are o suprafaţă totală de aproximativ 1.000 metri pătraţi: suprafaţă de vânzare de 680 metri pătraţi, la care se adaugă 300 metri pătraţi de depozit. Conducerea Cesarom estimează pentru magazinul din Piatra Neamţ vânzări totale de 350.000 de euro până la finele acestui an.
Potrivit declaraţiilor oficialilor companiei, noua unitate este cea mai mare din reţeaua de retail a Lasselsberger România, care număra până în acest moment trei magazine în Bucureşti, Cluj şi Oradea. Compania anunţa recent că are în plan în acest an lansarea exporturilor în Serbia, Republica Moldova, Iran, Irak şi Africa de Sud, dar şi intensificarea prezenţei în Bulgaria şi Grecia. Cesarom estimează că în acest an va comercializa pe piaţa din Bulgaria produse în valoare de 1 milion de euro, aproximativ 50% din totalul exporturilor. Compania mizează pentru anul în curs pe exporturi de aproximativ 2 milioane de euro.
Cesarom are în plan majorarea exporturilor la 5% din cifra de afaceri estimată la 38,5 milioane de euro. În 2009 exporturile companiei au avut o valoare de 350.000 de euro, echivalentul a 1% din cifra de afaceri de 35 milioane de euro.
Cesarom este unul dintre cele mai vechi branduri de pe piaţa din România, având o tradiţie de peste 40 de ani. Compania a devenit, începând cu 2004, membră a grupului austriac Lasselsberger.
Producătorul de plăci ceramice Cesarom reia extinderea reţelei proprii de magazine anunţând că va deschide până la finele anului patru no