Unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani, portughezul José Saramago, singurul autor lusitan recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură, s-a stins din viaţă ieri, la vârsta de 87 de ani.
Nefericitul eveniment s-a produs în locuinţa sa din insula Lanzarote, din arhipelagul spaniol Canare. Scriitorul locuia aici încă din 1993, împreună cu soţia sa, jurnalista spaniolă Pilar del Rio, după ce se autoexilase în urma polemicii create în Portugalia - ţară tradiţional catolică - de publicarea romanului său „Evanghelia după Isus Cristos".
De altfel, Saramago a stârnit des controverse din pricina poziţiei sale antireligioase, exprimată în romane precum „Evanghelia după Isus Cristos" sau în declaraţii publice, inclusiv la Târgul de Carte de la Frankfurt de anul trecut. Anticlericalismul nu este însă decât una dintre dimensiunile unei opere complexe, scrisă de multe ori într-un stil experimental şi tratând scenarii fantastice.
José Saramago s-a născut la 16 noiembrie 1922, într-o familie modestă dintr-un sătuc portughez, şi a debutat ca prozator în 1947, dar adevărata consacrare pe plan internaţional o cunoaşte la senectute, odată cu publicarea cărţii „Memorialul mănăstirii", în 1982.
Traiectoria ascendentă a carierei sale culminează cu decernarea Nobelului în 1998.
În 1969, în plin regim salazarist, aderă la Partidul Comunist Portughez, crez căruia îi va rămâne fidel până la sfârşit.
Printre cele mai stranii romane ale sale se află „Pluta de piatră" (1986), în care imaginează desprinderea Peninsulei Iberice de restul Europei, sau „Eseu despre orbire" (1995), în care o întreagă ţară neprecizată cade victimă unei ciudate „orbiri albe".
