"Odată cu semnarea Tratatului de la Rapallo, Germania a început să producă şi testeze noi modele de tancuri în URSS. Din 1933 Hitler va impulsiona fabricarea de tancuri, iar colonelul Heinz Guderian se va ocupa personal de crearea celebrelor divizii de tancuri care au zdrobit Polonia şi Franţa. Deşi avea mai puţine tancuri decât aliaţii, Wermacht-ul le-a folosit într-un mod mult mai productiv şi mai ingenios decât adversarii săi", a declarat profesorul Marian Ştefănescu.

Germania a susţinut şi aplicat cu perseverenţă ca diviziile blindate să acţioneze autonom susţinute de infanterie şi nu invers, aşa cum au procedat atât Franţa, cât şi Marea Britanie. Folosite în cadrul binomului tanc-aviaţie, diviziile de blindate germane au mărsăluit prin Polonia pregâtindu-se pentru ocuparea Franţei.

Conceptul de Blitzkrieg preluat de conducătorii militari germani din Marea Britanie şi dezvoltat în cadrul operaţiunilor militare din Polonia, Franţa, URSS a dat rezultate atât timp cât forţa de pătrundere a tancurilor nu a fost diminuată aşa cum avea să se întâmple din 1941 în URSS, consideră Marian Ştefănescu.

Dacă Franţa a fost cucerită în numai şase săptămâni de zece divizii de panezere, a căror forţă de străpungere a umilit întreaga armată franco-britanică, lucrurile aveau să se schimbe odată cu invadarea URSS-ului. La 22 iunie 1941, 19 divizii blindate au atacat Uniunea Sovietică şi, profitând de elementul surpriză, au înaintat adânc pe teritoriul rusesc.

În atacarea URSS-ului, Hitler a luat una dintre cele mai nefaste decizii prin reducerea numărului de tancuri ce compunea o divizie - de la 300 la 150. Practic, deşi părea că Germania atacaseră URSS-ul cu un număr dublu de divizii blindate, acest lucru era profund eronat. Numărul tancurilor era aproximativ egal cu blindatele care au invadat Franţa.

Diminuarea numărului de tancuri dintr-o diviz