În săptămâna marilor tulburări de stradă din Bucureşti nu a apărut "presa de opoziţie". Nici măcar revista Uniunii Scriitorilor, România Literară.

În primul număr de după evenimente, sub titlul "Trei zile care au zguduit ţara" şi semnătura N.M., publicaţia Uniunii Scriitorilor a avansat trei scenarii despre cele petrecute în zilele de 13-15 iunie 1990. "N-avem pretenţia că posedăm o explicaţie precisă şi completă a tragediei" - subliniază în majuscule autorul, în etalarea următoarelor ipoteze:

1. Ar putea fi adevărate explicaţiile avansate de oficialităţi prin conferinţa de presă ţinută de primul-ministru Petre Roman. Au fost preluate de TVR şi de o anume parte a presei. La 13 iunie, declarase Roman, forţele de dreapta ar fi încercat o lovitură de stat. O acţiune de tip legionar, neo-fascistă. "Huliganii" care au încercat să devasteze televiziunea şi să incendieze sediul poliţiei au fost manipulaţi de forţe logistice din exteriorul ţării. Anumite organizaţii politice din ţară în legătură cu grupul de susţinere al Proclamaţiei de la Timişoara şi al Pieţei Universităţii au primit şi sprijin material din afara României pentru acţiunile lor destabilizatoare.

2. Însuşi FSN a pus la cale atât manifestaţia din 13 iunie, cât şi reprimarea din 14-15 iunie pentru dicreditarea opoziţiei şi a intelectualilor disidenţi. Scopul ar fi fost instalarea unui regim neo-comunist în stilul revoluţiei culturale chineze.

3. "Forţe iraţionale" şi din FSN, dar şi din opoziţie au încercat destabilizarea puterii. N-a fost o conspiraţie propriu-zisă, ci o manipulare a nemulţumirii unor categorii sociale. Cum ar fi studenţii. Sau minerii. Chiar securiştii. Însuşi preşedintele Televiziunii declarase la conferinţa de presă că printre cei mai active "huligani" care intraseră în sediu, i-a recunoscut pe foştii securişti ce lucraseră în incinta insti