Nichita Danilov, născut în 1952, este autor a 20 de cărţi (poezie, proză, eseuri), a primit mai multe premii literare, a desfăşurat (încă o face) o intensă activitate publicistică. Între 1998 şi 2000 a fost ataşat dilomatic pe probleme de presă în Republica Moldova, timp de un an fiind ambasador ad interim al acestei misiuni diplomatice. A fost decorat cu Ordinul Cavaler al Artelor Clasa A, în anul 2004. Recent, Editura Polirom i-a publicat un nou roman - "Ambasadorul invizibil".
- Domnule Nichita Danilov, v-a apărut de curând, la Editura Polirom, un nou roman, "Ambasadorul invizibil", despre care se spune ca ar fi cel mai bun roman al dvs. Cum îl vedeţi dvs?
- Încă nu am reuşit să mă despart de el cu totul. L-am scris, în mare, pe parcursul anului trecut, în două etape. Din februarie-martie până la sfârşitul lui iunie, când l-am predat la Polirom, în prima variantă. Apoi am revenit asupra textului, în lunile august-octombrie, când l-am "rotunjit", dându-i ultima formă. Practic, am mai adaugat vreo 240 de pagini, care s-au scris, parcă, de la sine. Cu greu am reuşit să-mi stăvilesc fluxul epic, punând punctul final. Mereu îmi veneau în cap tot alte scene. Am vrut, la un moment dat, să fac din "Ambasadorul invizibil" un romanul interactiv, care să se continue la nesfârşit. În partea a şaptea a cărţii, cea mai consistentă, mă refer aici nu numai la numărul de pagini, dar şi la mesaj, apare salonul preşedintelui Letinski, populat de sosiile unor dictatori, filozofi, poeţi şi alte personaje celebre. Deschizând un asterisc, vroiam să-i îndemn pe cititori, ca, prin intermediul poştei electronice, să contureze câte o sosie sau să-şi exprime punctul de vedere, sub formă de naraţiune, scrisă cumva în stilul autorului, asupra altor personaje istorice. Deschizând această acoladă, mă gândeam să realizez acea carte infinită la care visa, în "Moartea şi busol
