Cine a fost Ceauşescu? In contextul fiecărei dictaturi falsificarea, corectarea biografiei liderului maxim devine parte a hagiografiei oficiale, reifică figura acestuia acumulând atribute ritualice care ajută tranzacţionării simbolice a imaginii sale.

Cu timpul, un astfel de personaj devine spectral, acumulare de iconuri, prin continuă falsificare idealizantă, dimensiunea sa umană se estompează cu atât mai mult cu cât ea este accentuată de discursul oficial. Un astfel de personaj nu se lasă descifrat numaidecât, ceea ce a fost viu, autentic, în cazul lui, dispare, episoade incovenabile, defecte etc., umanitatea sa devenind una superioară, semidivină. Ceauşescu era bâlbâit, un execrabil orator. Nu este ironic că s-a legitimat tocmai prin a ţine interminabile discursuri? Era un om cu o educaţie precară. Nu este ironic că a ţinut să fie identificat drept geniu, un vizionar având expertiză în orice domeniu? Ceauşescu fusese crescut într-o familie numeroasă, într-o chiţimie. Nu este ironic că la ordinul lui necontestat a fost edificată una dintre cele mai mari clădiri din lume, Casa Poporului, un megalit pentru care buldozerele au ras cartiere întregi din vechiul Bucureşti? Ceauşescu provenea dintr-o familie săracă, fără nicio perspectivă a devenirii sociale. Nu este ironic că el şi-a construit o descendeţă simbolică care includea principalele figuri istorice ale neamului, încercând, la rândul lui, să edifice ceea ce Vladimir Tismăneanu a numit „comunism dinastic"?

Ştim că materialismul dialectic şi istoric este în măsură să rezolve orice aparentă contradicţie, însă sunt aceste contradicţii structurale sau particulare? Acest ţăran declasat, se întoarce împotriva lumii din care a provenit şi încearcă să o distrugă alături de tovarăşii săi, în 1948 cu colectivizarea, şi ulterior, în anii '80, când a iniţiat programul de sistematizare a satelor