Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Metode contraceptive pentru cuplurile stabile

Publicat in Adevarul, vineri 18 iunie 2010 ·

Dacă formaţi un cuplu de ceva vreme, probabil că v-aţi gândit că aveţi nevoie de o metodă contraceptivă nu doar sigură, ci şi comodă. Important este să nu ignoraţi această problemă!

Statisticile arată că, odată cu înaintarea în vârstă, sarcinile nedorite rămân o problemă. După 35 de ani, femeile consideră că scăderea fertilităţii le ţine la adăpost de „accidente", astfel că ele ignoră, de multe ori, să folosească metode de protecţie.

În realitate, deşi fertilitatea scade, o sarcină poate apărea şi după 35 de ani, mai ales în perioada premergătoare instalării menopauzei, când menstruaţia devine neregulată.

La ora actuală, există multiple metode de contracepţie, astfel că orice cuplu va găsi, cu siguranţă, una care să i se potrivească.

Decizia pentru un anumit tip de contracepţie este bine să o luaţi împreună, dar numai după discuţia cu medicul ginecolog.

Preparate hormonale...

Cea mai largă paletă de opţiuni o regăsiţi în categoria anticoncepţionalelor hormonale. Au o eficienţă de 99 la sută, multiple forme de administrare şi se pot lua la diferite intervale de timp, zilnic sau o dată la cinci ani (sub formă de implant). Ele asigură contracepţia prin faptul că împiedică eliberarea ovulului. Atenţie însă!

Contraceptivele hormonale pot fi contraindicate după o anumită vârstă, din cauza riscurilor pentru sănătate. Mai cunoscute sunt pilulele contraceptive, cu administrare zilnică. O contracepţie săptămânală o asigură plasturele contraceptiv, care se aplică pe piele, într-o zonă acoperită de haine. Inelul vaginal vă oferă trei săptămâni de protecţie.

Acesta se introduce în vagin şi nu deranjează în timpul actului sexual. O variantă eficientă de contracepţie sunt şi preparatele hormonale injectabile, care se administrează lunar, la două sau la trei luni, în funcţie de compoziţie.

Şi mai comode sunt implanturile con

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”, a murit înecat în Costa Rica la 54 de ani

Mediafax acum 49 minute
Tragedia s-a petrecut în apropiere de Cocles, o plajă din provincia Limon, Costa Rica. Poliția din Costa Rica a confirmat pentru ABC News că actorul de la Hollywood a fost prins de un curent oceanic puternic, iar cauza oficială a decesului a fost as

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 35 minute
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

BREAKING Datoria publică a României a depășit pragul de 1.000 de miliarde lei, pentru prima dată în istorie

G4Media acum o ora
Datoria publică a României a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 1.000 de miliarde lei, arată cele mai recent date publicate de Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Da

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 2 ore
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

26°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°