Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adieu ”Les Bleus”!

Publicat in Dilema Veche, vineri 18 iunie 2010 ·

Am avut plăcerea să văd Franţa – Mexic împreună cu Charles Aznavour, la vila lui din Elveţia. Eram în trecere pe acolo, bătrînul a aflat, iar eu nu am putut refuza invitaţia.

Avea pe el tricoul "Les Bleus", cînd m-a întîmpinat la intrare. Încă se ţine bine la cei 86 de ani împliniţi de curînd şi pare aproape neschimbat: acelaşi păr argintiu, aceleaşi sprîncene negre şi stufoase ca două mustăţi, aceeaşi piele de un auriu pal ca romul.

Stăteam pe terasa vilei sale, o casă cochetă, aerisită, puţin tristă ca şi cîntecele maestrului şi savuram ceaiul de mentă cu gheaţă, uşor înviorat cu absint.

Un "coq au vin" (un cocoş întreg, o ceapă, un morcov, 3 linguriţe de făină, sare, piper, 200 gr. ciuperci, 250 ml. vin rosu, un căţel de usturoi, o lingură de busuioc proaspăt, o lingură de cimbru zdrobit) alerga haotic printre picioarele noastre; în cele din urmă avea să sfîrşească în farfurii.

În timpul meciului, Charles mi-a povestit o grămadă de lucruri trăsnite. Cum au trecut anii şi s-a ales praful de marea echipă a lui Zidane. Că se teme că aceasta e ultima "Coupe du Monde" din viaţa lui. Cum s-a apucat selecţionerul Franţei de horoscoape şi zodiace – în 1987 era antrenor la Olympique Lyon, o echipă cu jucători tineri şi talentați. Cu toate acestea, lyonezii se afundau tot mai mult în subsolul ligii secunde. Domenech nu şi-a putut explica situaţia asta, pînă cînd, într-o zi, a notat zodiile fiecărui jucător şi a descoperit că are în formaţie şapte Scorpioni. Iar Scorpionii, după cum se ştie, otrăvesc atmosfera în lot. În sezonul următor, Raymond a eliminat toţi Scorpionii, cu excepția portarului şi a unui atacant. "Am fost nevoit să iau această decizie, atîţia Scorpioni omorau practic echipa", a spus tehnicianul. Rezultatul a fost surprinzător. La un an după "revoluţia astrologică", Lyon a promovat în prima ligă.

Apoi, gazda mea s-a scuzat ş

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 5 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 4 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 6 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°