…atrageam atentia in postarea trecuta asupra unor stiri: 1) Emil Boc le forteaza mana subordonatilor sai pentru a dona la Fondul Solidaritatea, chiar daca recunoaste ca un asemenea demers nu are o baza legala; 2) Al doilea si al treilea dintre cei mai bogati oameni ai planetei au facut un apel public “colegilor miliardari” de a dona macar 50% din averea lor, fie in timpul, fie dupa moarte – dar sa se angajeze public sa faca acest lucru.
Aparent, cele doua initiative nu pot fi mai diferite: in cazul Emil Boc, e vorba de un apel la solidaritate dublat de o amenintare cat se poate de concreta: pierderea postului. Lasand la o parte faptul ca o solidaritate impusa suna mai degraba ca o contradictie in termeni, initiativa ingaduie si multa demagogie. Cineva precum Elena Udrea poate declara ca isi va dona salariul pana la sfarsitul anului – pentru ca salariul reprezinta (foarte probabil) un procent infim din veniturile familiale. Pentru altul, care traieste exclusiv din acesti bani, o asemenea generozitate ar fi sinucigasa. Asa ca, daca tot e sa cumpanim intre generozitati, ar trebui cat la suta din veniturile familiei merg la donatii, nu cat la suta din salarii sau indemnizatii.
Gates si Buffet, pe de lata parte, nu impun nimic – fac “doar” un apel: cine va vrea sa-l urmeze, bine, cine nu, nu. Spun aparent, pentru ca, in realitate, diferenta e una dintre constrangere si persuasiune. Daca unul dintre cei doi ar fi facut de unul singur acest apel, ar fi fost considerat un milardar excentric. Presiunea publica ar fi fost cvasi-nula. Fiind vorba de doi dintre cei mai bogati (si, implicit, influenti) oameni, presiunea asupra celor situati sub ei in clasament este uriasa. Si bogatii plang – poate nu de mila altora, dar pentru ca sufera daca simt ca nu-si pot permite ce-si permit cei de deasupra lor, indiferent daca e vorba de vreun super-yacht sau de un act carita
