Între 11 şi 12 iunie 2010 a avut loc cea de-a patra ediţie a Nopţii Albe a Galeriilor. Peste patruzeci de puncte de expunere, galerii ori spaţii alternative din Bucureşti, au fost gazde ale unui eveniment care face cinste oraşului şi ţării. Arta contemporană (de la noi) cîştigă pe an ce trece un public tot mai numeros şi mai elevat, fapt care nu poate decît să ne bucure şi să ne dea speranţă. România nu este, statistic vorbind, doar ţara manelelor şi a telenovelelor ori rampa de lansare europeană a căpşunarilor, cerşetorilor, servitoarelor sau borfaşilor fără frontieră. În această idee, am ales spre prezentare, din numeroasele şi interesantele manifestări ale Nopţii, evenimentul de la Elite Art Gallery – Galeriile Municipiului Bucureşti, intitulat Cockalari&Principiese. De ce cockalari şi nu simpli cocalari în expoziţia propusă? Datorită faptului că, parafrazînd o zicătoare oltenească, în orice prost doarme un gigolo. Acesta poate fi foarte uşor trezit prin muzică îndoielnică, clipuri imbecile, filme de mîna a şaptea, bani nemunciţi (nemeritaţi) sau de către persoane deja „iniţiate“. De ce principiese şi nu principese, prinţese, piţipoance? Pentru că în spatele lor stau principii bine definite, sînt piese principale şi au visuri utopic princiare. Majoritatea (pro)vin din mediul rural ori din periferii, unde tendinţa de diftongare este accentuată. Indiferent dacă este vorba despre mitocani, terminate, snobi, tute, parveniţi, proaste, gherţoi, prinţese ori de numeroase alte denumiri, avem în spate un acelaşi fenomen: acela al pierderii măsurii (în cazul în care a existat vreodată). Doi dintre factorii ce generează comedia umană damnată de şi prin proiectul Cockalari&Pricipiese sînt sărăcia şi bogăţia, cuplate cu lipsa bunului-simţ elementar. Singura armă eficientă în lupta cu kitschul este denunţarea acestuia. Expoziţia de o noapte (albă a galeriilor) aduce în