Primăvara asta îşi înalţă căpşorul deasupra ierbii, flămîndă să strige, flămîndă să rupă tăcerea, flămîndă să vadă cu ochii ei frumos mirositori lumea pe care o trag după mine ca un căruţaş cu o stea în frunte.

Nu te îndura să mă înduri, îl aud scîncind pe serafimul trezit în faptul primăverii goale. Sunt prea mulţi colţi care sfîşie iarba, e prea multă iarbă prin care se ascund insecte gălăgioase şi ochii frumos mirositori din căpşorul primăverii.

Nu mi-am terminat ucenicia la propria-mi melancolie, la slava libertăţii şi la chipul de vată al disperării universale. îţi pun un bănuţ în palmă, după care pot să te omor cu sînge rece, fiindcă trupul tău încape într-o coajă de nucă, - îi spun unui

bărbat

care poartă pe umeri căpşorul mutilat al primăverii.

Primăvara asta, serafimul se lungeşte pe covorul de iarbă şi de

rouă

şi înfricoşează natura cu fiecare rugăminte de viaţă.

Nu voi înceta să te îngrop primăvara,

chiar dacă din gura ta flămîndă ţîşneşte o lumină

care-mi face transparentă lumina.

Sunt pregătită pentru metafore din ce în ce mai chinuitoare

Primăvara asta îşi înalţă căpşorul cu atîta putere, încât viaţa mea, privită de acolo, de sus, se vede ca un război

Primăvara asta îşi înalţă căpşorul deasupra ierbii, flămîndă să strige, flămîndă să rupă tăcerea, flămîndă să vadă cu ochii ei frumos mirositori lumea pe care o trag după mine ca un căruţaş cu o stea în frunte.

Nu te îndura să mă înduri, îl aud scîncind pe serafimul trezit în faptul primăverii goale. Sunt prea mulţi colţi care sfîşie iarba, e prea multă iarbă prin care se ascund insecte gălăgioase şi ochii frumos mirositori din căpşorul primăverii.

Nu mi-am terminat ucenicia la propria-mi melancolie, l