Moţiunea antiausteritate a căzut. I-au lipsit 9 voturi. Guvernul s-a clătinat, dar a rezistat sindicaliştilor şi vîrstnicilor toropiţi de caniculă la porţile Parlamentului, protestatarilor din sală şi celor cîţiva disidenţi. Uninominalul nu a remodelat decisiv, aşa cum au crezut unii, mai optimişti, conştiinţele individuale, iar relaţia cu partidul s-a impus, în cazul marii majorităţi a parlamentarilor Puterii, în faţa celei cu propriul electorat. Circ în legislativ, circ afară. Ambele fără rezultat. Boc are, acum, liber la tăieri de salarii şi pensii şi la epurări în PDL. Punctuale şi menite să întreţină teama. Le va opera cu mîna fermă a lui Traian Băsescu. Preşedintele nu a tolerat şi nu va tolera revolta propriului partid.

Execuţia Guvernului se amînă. Nu ştim dacă şi procedura de declarare a falimentului naţional. România rămîne la discreţia lui Zeus, perceput, în sondajele liberale, ca mincinos, corupt, dictator, dar om politic cu experienţă. Cîte puţin din fiecare aceste caracteristici întregesc personajul. Dacă el şi gaşca nu gestionează corect următoarele luni, România ajunge la mila lui Dumnezeu. Nici o frază rostită în timpul dezbaterii asupra moţiunii nu a degajat, însă, soluţii de ieşire din marasm. Sau măcar promisiuni. Emil Boc a ajuns o gură, capabilă, în ultima vreme, să emită un singur lucru – auditul simplist al guvernării Tăriceanu, care să ascundă ruşinea şi neantul propriei administraţii. Cabinetul PNL – UDMR ar fi intrat în istorie ca primul ce creează deficit dintr-o creştere economică record, a şarjat Emil Boc la finalul dezbaterii din Parlament asupra moţiunii de cenzură. Prim-ministrul face performanţă cu locvacitatea lui găunoasă. Reuşeşte să repete o afirmaţie pînă cînd aceasta îşi pierde înţelesul. Înjurat, umilit, decredibilizat, Emil Boc nu are nici măcar puterea de a se retrage. I se va întîmpla şi acest luc