Pe durata vacanţei judecătoreşti legale, 1 iulie – 31 august, programul cu publicul privind activitatea de înregistrare a cererilor la Judecătoria Arad se va desfăşura zilnic, între orele 8.00 – 10.00 la camera 150, etajul I.
Cât despre înregistrarea divorţurilor, reprezentanții judecătoriei spun că vor lucra în zilele de luni şi miercuri, între orele 10.00 - 1030. Pentru cereri referitoare la asociaţii şi fundaţii programul rămâne neschimbat, respectiv zilnic între orele 8.00 – 9.00.
Compartimentul de arhivă va fi deschis publicului zilnic, între orele 8.00 – 10.00. De asemenea, în cazul Tribunalului Arad, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul, Registratură şi Arhivă, vor avea un program cu publicul între orele 830 - 1030, Biroul de informare şi relaţii publice va fi deschis publicului zilnic, între orele 830 - 1300.
“Precizăm că numai procesele pentru care legea prevede procedura în regim de urgenţă urmează a fi soluţionate în perioada vacanţei judecătoreşti. Restul acţiunilor se înregistrează şi vor primi termen de judecată pentru lunile septembrie – octombrie”, a declarat Diana Dărăban, purtător de cuvânt în cadrul Tribunalului Arad.