Nici că se găsea o tâmpenie mai mare decât aceea a “Fondului de solidaritate” lansată de Boc la doar o zi după ce legile de spoliere a românilor nu-i fuseseră zvârlite la coş de un Parlament majoritar complice. Nici nu era găselniţă mai inoportună, cu câteva zile înainte ca măsurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să facă medicamentele inaccesibile, iar în perspectivă utilităţile pentru locuinţă să nu mai poată fi achitate. Ba, poate, ar fi existat: Boc să ceară populaţiei exasperate să doneze şi verighetele de nuntă, medalionul de la străbunica, cerceii de la bunica ori lănţişorul de la Istanbul. Iar în faţa Palatului Victoria (merge şi la Cotroceni) Vlădescu să tragă la foalele unui cuptor ţigănesc şi, supravegheat de Isărescu, să le transforme în lingouri bune de plecat peste graniţă.

De ce am spus “tâmpenie”? Nu pentru că e neclar cum vor fi gestionaţi aceşti bani (nici până acum nu s-a lămurit unde s-a scurs Fondul Libertatea - doar coincidenţă de nume cu ziarul nostru -, de la începutul anilor ’90, în afară de buzunarele administratorilor şi de modernizarea vilelor noilor nomenclaturişti). Ci pentru că, pripit ca fata mare, dar toantă, Boc recunoştea astfel clar că executarea silită a veniturilor salariaţilor şi pensionarilor nu numai că nu cârpeşte un Buget prăduit din prostie, dar mai ales prin risipă, abuzuri şi contracte oneroase – potlogării care continuă – darămite să mai şi repornească motorul calat al economiei. Ce va urma? Dumnezeu cu mila...