Focul viu
- Niciodata visele nu sunt mai frumoase ca vara, in noptile batute cu stele si ametite de miresmele fanului inflorit. Dvs. aveti vreun vis de vara, Grigore Lese?
- Vreau sa ma duc in sat, in Stoiceni, pe Valea Dobricului, sa urc pe Satra, sa ma intalnesc cu prietenii mei din copilarie, sa stau de vorba cu ei. Sa merg prin sat, sa caut potecile de demult. Sa umblu pe horaiti, la intamplare, prin praful drumului de tara, sa apuc cararile pe colnice, pe plaiut, si-apoi pe drumul de culme. Daca te pornesti pe drumul de culme, una-doua ajungi din Lapus in Maramures. Ciobanii stiu drumurile de culme, ti le-arata cu bota, peste munti. Orice drum facut pe jos, in natura, e o initiere, te imbogateste sufleteste. Vreau sa urc acolo, pe plai, sa simt mirosul de faneata coapta si parfumata. Sa ma linistesc si sa nu mai vad oameni rai in jurul meu. Mi-e dor sa ascult vantul prin cetini si izvoarele cum curg, cum canta seara privighetorile si ciocarliile in zori. Sa ascult linistea. Asta te face sa fii sanatos. Uneori, deschid geamurile apartamentului din Dristor, in care stau, si vad cum umbla masinile noaptea prin Bucuresti, mai ceva ca in New York. Ma deruteaza, ma trezesc din somn, gandesc ca-i ziua si-mi spun: "Oare am durmit atata?". Cand ma uit la ceas, ii doi noaptea. Oamenii nu umbla noaptea, ca huhurezii. Nu-s ceasurile bune. Si nu stiu unde se duc, nu merg nici pe drum, nici pe carare, daca n-ar avea aparatura sofisticata pe masina ca sa le spuna unde s-o ia la stanga, unde la dreapta, ar merge doar asa, aiurea... In sate, lucrurile sunt bine randuite si azi.
- Cum va aparati de zgomotul si furia lumii?
- Cateodata, cant in gand, in mintea mea, si-mi imaginez lumea mea de-acasa, de demult. Ca sa ma izolez de lumea nebuna de-afara si sa incerc sa ma regasesc pe mine.
Functioneaza metoda asta, e ca o calatorie
