Eram prin anul doi de facultate şi lucram la un săptămânal relativ cunoscut în epocă, la secţia de politică. Nu o duceam prea strălucit cu banii, aşa că profitam de legitimaţia de presă şi intram la diverse sindrofii oficiale, unde se mânca şi se bea gratis. Astea cuprindeau de la zilele naţionale ale unor state până la lansări de discuri de vinil, care încă se mai purtau. Eram încurcat episodic cu Doina, o fată de la Iaşi care vorbea cu un pronunţat accent moldovenesc. Fata poseda o frumuseţe de tip slav, era blond-spălăcită, cu ochi albaştri şi sâni mari. Era studentă la Litere. Fiind fiica unor profesori de liceu destul de duri, era fericită că venise să studieze la Bucureşti şi scăpase de sub tutela părinţilor. Cum locuia la cămin şi subzista din primirea unor pachete de acasă, se bucura când o luam cu mine la câte o pomană făcută cu diverse ocazii.
TRANSNISTRIA
Într-o seară de vineri mă chemase la ea la cămin, colegele ei, care proveneau de mai aproape de Bucureşti, plecaseră acasă. Fiind singurei, s-a desfăşurat strigându-mi în urechi "posiedă-mî tarie!" sau "ia-mî pi la spati!". Am adormit mulţumit. Eram înainte de leafă, mai aveam puţini bani de spart în week-end, dar furasem de la redacţie o invitaţie pentru a doua seară la Ambasada Federaţiei Ruse, unde se serba, dacă ţin bine minte, "Ziua Armatei" sau aşa ceva. Îmi făcusem calculul că după asta mai bem vreo două beri în Regie şi am rezolvat ieftin seara de sâmbătă. I-am spus Doinei, a doua zi, să se echipeze cu hainele de gală şi am luat ilegal (nu aveam bilet) o limuzină a RATB care ne lăsa relativ aproape de ambasadă. Acolo am suportat câteva discursuri, după care am dat iama în specialităţile culinare ruseşti şi în băuturile fine şi cu multe grade date de fosta Armată Roşie. Mă ameţisem discret şi mă distra să îi văd pe "pişcotari", specie de indivizi care trăiau din varii chefuieli, cum
