"A muri este, la urma urmelor, cel mai obişnuit şi normal lucru din viaţă, un fapt de pură rutină, episod al interminabilei moşteniri din tată-n fiu", scria Saramago în Intermitenţele morţii. Este citatul cel mai popular şi melodramatic care bîntuie spaţiul virtual, la o zi de la trecerea în nefiinţă (cum ar spune ateii şi comuniştii) a portughezului laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1998. An în care Franţa cucerea titlul mondial – iertaţi-mi observaţia, dar n-am putut să mă abţin.

Nu am de gînd să fac notă discordantă cu restul populaţiei şi să par un veleitar cu jumătate de normă. Prin urmare, episodul de astăzi îl va avea în prim plan pe José Saramago, care, ateu şi comunist (din cîte ştim, n-a fost nici primul, nici singurul), a dat cu piciorul şansei de a urmări, din peluzele Raiului, restul meciurilor Cupei Mondiale.

Sunt convins însă că, în cazul în care bătrînul domn José ar fi primit o pereche de aripi enorme, autorul controversatului O Evangelho segundo Jesus Cristo ar fi putut asista şi la partidele de ieri: Germania – Serbia 0-1, Slovenia – SUA 2-2 (încîntătoare) şi Anglia – Algeria 0-0. Pentru că puţini cunosc patima ascunsă pentru fotbal a lusitanului, trebuie spus că, pe vremuri, domnul José lucrase la Arhiva Generală. Acum, ţinea într-un sertar cu cheie un caiet cu toate numele jucătorilor de la Mondialul african şi un altul cu numele viitoarelor finaliste.

Lucrînd cu sîrg, întîrziind de multe ori în noapte, pînă în zori, cu previzibilele consecinţe negative asupra indicilor de productivitate pe care trebuia să-i atingă în scrierea cărţilor sale, domnul José încheiase în mai puţin de o săptămînă culegerea informaţiilor necesare pentru întocmirea însemnărilor cu pricina. Inutil de precizat că, aflate din timp, notiţele domnului José ar fi scutit sute de milioane de oameni de supliciul interminabilelor şi plictisitoarel