Ca să nu arunc televizorul pe geam de plictiseală, după Olanda-Japonia (acum e Ghana-Australia), citesc lucruri interesante despre fotbal. Mai întîi asta. Voi reveni cu note dintr-un număr special al revistei Idea.
E foarte bine că undeva într-un colţ de net sînt arhivate numere din revista Secolul XX. Aşa am găsit numărul dedicat fotbalului din 1998. Sînt acolo nişte texte simpatice, memorabile, haioase, de istorie. Iată varianta mea de răsfoială.
Solomon Marcus face cîteva observaţii memorabile despre hermeneutica fotbalului. La cursul de teoria literaturii al lui Paul Cornea mi-am făcut lucrarea studiind din acelaşi punct de vedere “Procesul etapei”, o emisiune de mare succes la sfîrşitul anilor 90. E o coincidenţă că taclalele despre fotbal au un mult mai mic succes decit taclalele despre iubitele fotbaliştilor?
Regăsim deci în fotbal toate componentele teoriei conflictelor. Principala deosebire faţă de conflictele internaţionale se referă la criza de arbitraj pe care o resimt de multe ori acestea din urmă, dar care este de neconceput în fotbal (actele de contestare a deciziilor arbitrului sunt sancţionate fără ezitare) în timpul desfăşurării meciului.
Cu alte cuvinte, în fotbal, ca în orice sport, se menţine o distincţie netă între jocul propriu-zis, pe de o parte, şi observarea şi diagnosticarea acestuia, pe de altă parte (tot aşa cum convenţia artistică menţine o separaţie casantă între planul ficţiunii artistice şi planul realităţii). În viaţa internaţională (şi, de multe ori, şi în viaţa unor grupuri sociale mai restrânse), dimpotrivă, această funcţie terapeutică este de multe ori în criză şi am putut constata (alături de unele succese) eşecul repetat al unor organizaţii internaţionale de tipul O.N.U. în încercarea de a pune capăt unor conflicte foarte grave. În psihoterapie, însănătoşirea bolnavului este obţinută prin colaborarea ac