Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iasi: Primii experţi cu diplomă în comunism s-au trezit şomeri în capitalism

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 iunie 2010 ·

Primii absolvenţi ai masterului „Istoria Comunismului Românesc“ au ieşit astăzi de pe băncile facultăţii de la Iaşi. Cei 20 de absolvenţi ai primului curs de acest fel din ţară pot doar să se înscrie la doctorat pentru că posturile în cercetare sunt momentan blocate.

Interesul pentru regimul comunist i-a îndemnat pe 20 de moldoveni, cu vârste cuprinse între 24 şi 36 de ani, să se înscrie la primul master de istorie a comunismului românesc organizat în ţară. Cursul a durat doi ani şi a fost organizat de Institutul de Studiu asupra Comunismului şi Postcomunismului din cadrul Facultăţii de Istorie al Universităţii „Al. I. Cuza“. „Arhivele Securităţii s-au deschis recent şi sunt foarte multe goluri care trebuie umplute pentru că urmele regimului comunist persistă în societatea de astăzi“, a explicat Cristina Preutu, 24 de ani, din oraşul vasluian Negreşti, de ce a urmat acest master.

Cristina şi colegii ei au participat astăzi la dezbaterea organizată cu prilejul absolvirii cursului. În cadrul discuţiilor cu profesorii, tinerii şi-au exprimat îngrijorarea pentru viitor. „Toţi cei care am venit aici suntem pasionaţi de faptele trecutului, dar pe viitor nu ştim cum vom putea folosi informaţiile acumulate, având în vedere că posturile la Institutul de Istorie sunt blocate pentru cel puţin doi ani“, a declarat Ovidiu Mihăiuc, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice. Profesorii universitari i-au îndemnat pe absolvenţii masterului să se orienteze, pentru moment, spre bursele doctorale.

„Din păcate, neavând personalitate juridică, Institutul de Cercetare nu poate să atragă fonduri europene. I-aş sfătui pe absolvenţi să se înscrie pentru bursele de doctorat, în speranţa că lucrurile se vor schimba în timp“, a precizat Ovidiu Buruiană, directorul executiv al Institutului.

Taxă anuală de 2.000 de lei

Instituţia şi-a prezentat as

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 4 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 2 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 4 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Cod portocaliu de furtuni în Hunedoara: ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic

Ziarul Financiar acum 28 minute
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu duminică pentru mai multe localităţi din judeţul Hunedoara, unde sunt prognozate averse torenţiale, vânt cu rafale puternice, descărcări electrice frecvente şi grindină de dimensiuni medii. Centrul

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 7 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Răspunsul Chinei după ce UE a scos-o de la licitații de 60 de miliarde de euro: „Nu avem altă opțiune”

HotNews acum 2 ore
Ministerul chinez al Finanțelor a anunțat duminică faptul că restricționează achizițiile guvernamentale de dispozitive medicale din Uniunea Europeană cu o valoare mai mare de 45 de milioane de yuani (6,3 milioane de dolari), ca răspuns la măsurile l

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 5 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°