Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Castele de vanzare

Publicat in Ziare.com, sâmbătă 19 iunie 2010 ·

Vechi sau mai noi, inconjurate de gradini de vis, sau aflate pe marginea unor lacuri linistite, castelele din Franta nu duc lipsa de prestigiu. Ba chiar dimpotriva.

Cu toate acestea, in ultimul an, multe astfel de proprietati au fost scoase la vanzare, din diferite cauze.

De cele mai multe ori a fost vina crizei economice, si nevoia de bani lichizi a proprietarilor, dar au fost si situatii in care castelele au fost scoase la vanzare pentru ca intretinerea lor depasea posibilitatile financiare ale proprietarilor.

Valoarea acestor proprietati variaza de la un milion la 14 milioane de euro. Aflate peste tot in Franta, unele dintre acestea sunt obiective turistice sau sunt monumente istorice.

Toate sunt insa frumoase, si chiar daca majoritatea dintre noi nici un putem macar visa la un astfel de "domiciliu", nimic nu ne opreste sa le admiram, in colectia de castele de vanzare, prezentata de Linternaute .

Situat in Bretania, castelul Morbihan a fost construit in secolul XIV si a fost redecorat respectand silul medieval. Castelul are 32 de camere, se afla pe malul unui lac si este monument istoric. Suprafata locuibila este de 1000 de mp, fiind inconjurat de sapte hectare de teren.

Situat in inima unui mic sat, castelul Loiret se afla la doar 120 de kilometri de Paris. Are 20 de camere, 38 de hectare de teren in jur, un lac si poate fi cumparat cu putin mai mult de un milion de euro. A fost construit in secolul XIX. Are numeroase dependinte, inclusiv o capela si un mic cimitir.

Castelul Cantal este situat in Auvergne, in nordul Frantei. Construit in secolul XVI, se afla la marginea unei paduri, intr-o zona de deal.

A fost recent consolidat si restaurat, are 20 de camere si noua bai, dar si numeroase dependinte: o sera, o capela si un

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 10 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un băiat de 14 ani a murit înecat la Hârșova. Era cu prietenii la scăldat

Adevarul acum 5 ore
Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat duminică, în apele Dunării, la Hârșova, unde se afla cu mai mulți prieteni.

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

18°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°