Sub patronajul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, a Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Teofan, Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, la Durau, intr-un paradis al naturii, aflat la poalele Muntilor Ceahlau, copiii din toata Romania sunt chemati sa-si petreaca o vacanta de vis.
Din anul 2005, Centrul Cultural Pastoral "Sfantul Daniil Sihastrul" - Durau a oferit servicii de cazare si masa unui numar de peste 10.000 de copii, care si-au petrecut aici vacantele de vara.
Am observat ca este necesara crearea unui spatiu in care copiii sa poata cunoaste istoria, arta, valorile traditionale si spiritualitatea poporului din care fac parte, precum si contributia acestuia la marea familie europeana. Astfel, am decis sa gandim un program in care copiii sa poata afla, pe parcursul a sase zile, parti din aceste elemente, prin intermediul jocului, al drumetiilor si al atelierelor ce se vor desfasura in tabara.
Directorii de tabara (responsabilii pe fiecare serie in parte) sunt preoti sau profesori cu experienta si care au urmat un program de instruire specifica in prealabil. In echipa de animatori (1 persoana la 7 copii) ce insotesc copiii si dezvolta activitati pe parcursul taberei, se afla persoane instruite, avand abilitati specifice.
Saptamana cu pace si bucurie.
Gasiti programul taberei si alte informatii legate de activitati la adresele:
* http: //www.tabere.mmb.ro/pagina/activitatile-taberei.
* http: //www.tabere.mmb.ro/content/pliant
Activitatile taberei
Sunt gandite pentru copii cu varste cuprinse intre 9 si 14 ani. Grupele destinate liceenilor din clasele IX-XII au un program adaptat varstei lor.
* jocuri si intreceri sportive (Olimpiada de la Durau, badminton, fotbal, sah, rummy), jocuri de grup, de cunoastere si interactive etc.;
* drumetie la Cascada Duruitoarea; @N