Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani:UPDATE Dosar penal pentru părinţii care şi-au torturat copilul! Cristinel "Tata mă bate zi de zi cu biciuşca iar mama râde" (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 iunie 2010 · ·

„Mi-a smuls părul din cap cu patentul", este doar una din declaraţiile băiatului care a şocat autorităţile. Zi de zi, un băiat de 14 ani a fost supus unor torturi de nedescris chiar de către cei care ar fi trebuit să îi ofere iubire şi protecţie. Băiatul povesteşte cum bătăile aveau loc în „camera de tortură", departe de ochii lumii. Părinţii săi sunt anchetaţi de poliţişti şi riscă+ până la 15 ani de închisoare.

ora 12.30

Valentin Rusu( 38 ani) şi soţia sa, Ionela( 32 ani) sunt cercetaţi penal pentru chinurile la care l-au supus pe Cristinel. ,, Ambii părinţi sunt cercetaţi penal pentru comiterea infracţiunii de „ rele tratamente aplicate minorului", infracţiune pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani. Luni, băiatul va fi dus la Centrul de Medicină Legală pentru expertiză" a declarat Daniela Darea, purtător de cuvânt IJP Botoşani

Audiat de poliţişti, bărbatul a recunoscut că i-a aplicat băiatului o corecţie cu biciul pentru că a întârziat acasă de la joacă. Valentin Rusu neagă însă că l-ar fi scalpat pe băiat cu patentul.

Mâine dimineaţă, legiştii vor stabili cum a fost maltratat copilul şi cât de vechi sunt rănile de pe trupul său. Până la finalizarea anchetei, Cristinel va rămâne în grija asistenţilor de la Centrul de Primire a Minorului în Regim de Urgenţă. El va fi supus unei consilieri psihologice pentru a depăşi trauma prin care a trecut.

Scalpat cu patentul de către tatăl său

Este doar un copil însă întreaga copilărie i-a fost un chin greu de imaginat iar casa în care ar fi trebuit să fie iubit şi îngrijit nu i-a fost altceva decât un adevărat lagăr de concentrare, cel puţin aşa reiese din cele relatate de băiat. Are 14 ani şi de când se ştie nu a pus niciodată mâna pe o jucărie, nu ştie ce e jocul dar a auzit că e ceva frumos.

Îi vom spune Cristinel. Povestea lui începe în anul 1996, când a avut nenor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Laura Vicol s-a întors la avocatură după ce a fost eliberată din arest

Mediafax acum o ora
Laura Vicol a postat, joi, pe Facebook, o fotografie cu ea îmbrăcată în roba de avocat. Vicol a postat şi mesajul „M-am întors!”. Avocata a fost arestată preventiv în cazul scandalului Nordis, alături de soţul său, Vladimir Ciorbă şi de alte persoan

Guvernul francez confirmă o vizită a lui Macron în SUA ”săptămâna viitoare”

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să efectueze ”săptămâna viitoare” o vizită la Washington, anunţă joi ministrul francez delegat însărcinat cu Europa Benjamin Haddad la postul LCI. Benjamin Haddad confirmă astfel declaraţii ale noului pre

Marcel Ciolacu anunţă eliminarea a 1.800 de posturi de funcţionari publici

Mediafax acum 43 minute
Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că vor fi eliminate 1.800 de posturi de funcţionari publici din cele 32 de instituţii aflate în subordine. „Aşa cum am promis public, demarăm cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcţionare din istoria Guvernului

Ciolacu: Importante nu sunt declaraţiile dure ale liderilor, ci o pace justă şi durabilă în Ucraina

Mediafax acum 43 minute
„Pentru mine şi cred că pentru majoritatea românilor, importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina”, declară Ciolacu. El adaugă că se poate ajunge la pace doar cu ajutorul p

Trump avertizează că ”nu este așa departe” Al Treilea Război Mondial. Angajamentul asumat de liderul SUA

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, 19 februarie, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „Al Treilea Război Mondial” nu este „aşa departe”, relatează CNN. „În în

NATO începe exercițiile militare Steadfast Dart în România

G4Media acum 2 ore
NATO începe exercițiile militare Steadfast Dart 2025 în România, cu participarea Bulgariei, Franței, Greciei, Italiei, României, Spaniei, Sloveniei, Turciei și Regatului Unit, transmite Reuters. În total vor participa 10.000. soldați, inclusiv din B

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 12 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Accident feroviar în judeţul Olt - Lucrările de intervenţie în zona deraierii de la Radomireşti au început. Un vagon a fost deja ridicat

News.ro acum 4 ore
Lucrările de intervenţie pentru restabilirea traficuluhi feroviar în zona din judţul Olt în care două garnituri ale unor trenuri private de marfă s-au ciocnit au început, unul dintre vagoane fiind deja ridicat cu ajutorul macaralelor de mare tonaj.

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 14 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

Vremea

București
acum

-0°
joi

-11°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-6°/0°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

joi

-4°/2°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°