Examenul de titularizare va fi extrem de important în acest an, pentru mulţi dintre tinerii absolvenţi, dar şi pentru profesorii care încearcă de ani buni să se titularizeze pe o catedră. Concurenţa va fi însă acerbă, având în vedere că Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a scos la concurs doar 76 de posturi.
Absolvenţii de facultate sau dascălii care nu au reuşit să se titularizeze până acum îşi pot depune dosarele până pe 25 iunie 2010 la cele trei centre de examen: Grupul Şcolar „Matei Basarab“ - pentru limba română, educatori, învăţători, învăţământ special, religie, profesor documentarist, psihopedagogie specială, educaţie fizică şi sport; la Grupul Şcolar „Traian Vuia“ - pentru fizică, chimie, biologie, matematică, arte, educaţie tehnologică, discipline tehnice, pregătire-instruire practică. Cel de-al treilea centru de examen va fi la Liceul Teoretic „Henri Coandă“, unde sunt aşteptaţi profesorii care vor susţine examen de titularizare sau suplinire la limbile: latină, greacă, franceză, engleză, germană, italiană, rromani, spaniolă, precum şi la informatică, socio-umane, istorie, geografie, pedagogie. „995 de poziţii, norme sau fracţiuni de norme vor fi scoase, în luna iulie, la concursul de titularizare, detaşare sau suplinire. La centrul de examen de la «Matei Basarb», înscrierile se vor face începând de săptămâna viitoare, zilnic între orele 8.30-15.30, la «Henri Coandă» - zilnic între 8.00-14.00, iar la «Traian Vuia» - între 9.00 şi 16.00. Deşi înscrierile au început pe 14 iunie, în aceste zile s-au înscris deja câteva sute de persoane“, a spus Alexandrina Maria Năstase, inspector şcolar management educaţional şi evaluare instituţională, asigurarea calităţii la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj.
De 14 ani în învăţământ, lucrează doar ca suplinitoare
La Grupul Şcolar „Matei Basarab“, de exemplu, se înscriseseră până