Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat, vineri, contul în care persoanele fizice pot dona bani pentru Fondul Solidaritatea, fără să dea detalii despre cum anume vor fi cheltuiţi aceştia după ce ajung în bugetul de stat. "Ministerul Finanţelor Publice a deschis, prin Trezoreria Naţională, contul 20.37.01.02 "Venituri ale bugetului de stat - Donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice". În acest cont poate dona fonduri băneşti orice persoană fizică din România (exclus persoane juridice). Contul a fost deschis în data de 26 mai 2010. Acesta va fi administrat de Trezoreria Naţională", se arată într-un comunicat al ministerului.
MFP a precizat că "sumele adunate în contul deschis la Trezoreria Naţională se constituie drept venituri la Bugetul de Stat", care "vor fi luate în calcul la rectificările bugetare", dar nu a precizat pe ce vor fi cheltuiţi aceşti bani odată intraţi în bugetul de stat.
Numerar sau ordin de plată?
Finanţele au informat astfel persoanele fizice care doresc să ofere ajutor statului că există două posibilităţi de donare a banilor, "fie prin numerar, la Trezoreria de domiciliu a persoanei care donează fonduri băneşti, fie prin ordin de plată, prin care donatorii achită sumele în contul deschis la Trezorerie".
De asemenea, donaţiile pot fi achitate de către persoanele fizice şi prin intermediul angajatorilor, în limita maximă a sumelor datorate de angajator acestora, pe baza dispoziţiei scrise a donatorilor, care vor preciza cuantumul sumelor care se donează. Sumele donate prin intermediul angajatorilor vor fi achitate de către aceştia, pe bază de ordine de plată, întocmite distinct pentru fiecare donator. "Contul are un caracter transparent. Rămâne la latitudinea celor care donează banii să decidă dacă vor să fie făcute publice sumele pe care le donează şi numele acestora. La rubrica "Codul de