Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Doi copii au ajuns în stare gravă la spital după ce au fost loviţi de o maşină

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 iunie 2010 ·

Doi copii au fost accidentaţi în urmă cu trei ore de o maşină, în timp ce vroiau să traverseze strada pe raza localităţii Dărmăneşti, conducând un ATV.

Cei doi copii, de 7 respectiv 8 ani, au ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava după ce în urmă cu aproximativ 3 ore aceştia au ajuns sub roţile unei maşini care circula regulamentar.

Accidentul s-a petrecut la ieşire din localitatea Dărmăneşti spre Rădăuţi, când fetiţa şi băieţelul, aflaţi la volanul unui ATV, au încercat să traverseze E 85 după ce au ieşit de pe o stradă lăturalnică. Din nefericire nu s-au asigurat şi au fost acroşaţi de o dacie.

"Copii sunt în afara oricărui pericol. Au câteva escoriaţii şi contuzii uşoare. Părinţii ar trebui să fie luaţi la întrebări cum au putut să le cumpere copiilor un ATV la vârsta aceasta şi să îi lase nesupravegheaţi", a explicat Tiberius Brădăţan, purtătorul de cuvânt al UPU Suceava.

Poliţiştii fac în continuare cercetări cu privire la circumstanţele în care s-a petrecut accidentul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 7 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Peste 40 de palestinieni din Gaza, aduși în România. Misiunea a fost executată la solicitarea UE VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Peste 40 de cetățeni din Fâșia Gaza au fost preluați miercuri, 19 martie, din Israel și vor fi aduși în România, unde o parte din ei vor rămâne, iar ceilalți vor fi transferați în Norvegia și în Franța. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

Ministrul Daniel David lansează un proiect pentru introducerea inteligenței artificiale în școli. Ce se va întâmpla cu profesorii

Ziare.com acum 4 ore
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor dida

Emisiunile zilei de joi, 20 martie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

George Simion: Sunt la Bruxelles, facem o ședință înainte de Consiliul European. Am fost în același avion cu Ilie Bolojan, era la clasa business

Gandul acum o ora
George Simion, candidatul desemnat al suveraniștilor din România, a dezvăluit că actualul președinte interimar al României, Ilie Bolojan, a călătorit cu avionul la clasa business. Liderul AUR susține pentru Realitatea Plus că în ciuda desecretizării

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 8 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

PÎCCJ Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu, trimiși în judecată pentru instigare la violență pe rețele de socializare

Ziua Constanta acum 10 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus astăzi, trimiterea în judecată, prin cinci rechizitorii, a cinci inculpați aflați sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: incitare la violență

Marius Tucă Show începe joi, 20 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

joi

2°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

2°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/11°
Constanta
acum

joi

2°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

-2°
joi

-2°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°