Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au crescut facturile la apă

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 iunie 2010 ·

De la începutul sezonului cald, târgujienii au început să consume tot mai multă apă, iar facturile pe lunile iunie şi iulie vor sosi mai mari decât de obicei. În plus, Aparegio nu a reuşit să conto-rizeze decât 68% din gospodăriile din municipiu şi astfel, în lipsa contorului, nu există un control strict al consumului de apă.

Aparegio a început să calculeze deja facturile pentru apa consumată de la începutul sezonului cald şi se estimează un nivel destul de ridicat al acestora. Mai mult decât atât, pe lângă faptul că vor avea mai mult de plătit la apă, o parte din beneficiarii Aparegio încă nu şi-au achitat datoriile din lunile trecute. Potrivit conducerii prestatorului de servicii de apă şi canal din oraş, SC Aparegio are de recuperat de la asociaţiile de proprietari, agenţii economici şi gospodăriile individuale suma de 3,6 milioane de lei. Numai asociaţiile de proprietari şi locatari din Târgu Jiu au de achitat 1,8 milioane de lei, adică jumătate din datoria totală. Între timp, Aparegio continuă să transmită somaţii cu sumele res-tante asociaţiilor rău-platnice şi efectuează în continuare debranşări de la reţeaua oraşului, după un program stabilit în funcţie de nivelul debitelor.

Nici datoria şcolilor nu e plătită

Şcolile, grădiniţele şi creşele nu stau nici ele mai bine la plata facturilor pentru apă şi canalizare. Achitarea facturilor cade în sarcina Consiliului Local Târgu Jiu, însă, din cauza lipsei resurselor financiare, s-a ajuns la soluţia compensărilor, în funcţie de valoarea taxelor pe care Aparegio le are de plătit la rândul ei către municipalitate. Datoria pe care o au către Aparegio creşele, grădiniţele şi şcolile din oraş se ridică la aproximativ 1,2 milioane de lei. „Avem de achitat anual nişte redevenţe către primărie pentru activităţile pe care le desfăşurăm. Am găsit soluţia de a compensa o parte din datoria unit

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen anunţă că UE este pregătită să negocieze cu SUA în legătură cu taxele, dar pregătește și măsuri pentru a-și apăra interesele

G4Media acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite pentru a ajunge la un acord în privinţa taxelor, dar, în acelaşi timp, pregăteşte măsuri pentru a-şi apăra interese

Doliu în lumea muzicii Bateristul trupei Blondie, Clem Burke, s-a stins din viață

Ziua Constanta acum 59 minute
Bateristul trupei Blondie, Clem Burke, a murit la vârsta de 70 de ani. Decesul a fost anunțat de colegii săi care au precizat că Burke a decedat în urma unei „bătălii cu cancerul”. „Cu profundă tristețe transmitem vestea decesului iubitului nostru p

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 4 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Ministerul Justiţiei anunţă că a luat act de acţiunea autorităţilor franceze privind reţinerea cetăţeanului Al României Paul Philippe: Decizia de predare a acestuia va aparţine Justiţiei franceze

News.ro acum 46 minute
Ministerul Justiţiei anunţă, luni, că a luat act de acţiunea autorităţilor franceze privind reţinerea cetăţeanului Al României Paul Philippe şi precizează că decizia de predare a acestuia va aparţine Justiţiei franceze. ”Ministerul Justiţiei a luat

CFR Călători anunţă suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral în minivacanţa de 1 Mai

News.ro acum 3 ore
CFR Călători a anunţat, luni, suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, cu mai multe legături spre Constanţa, dar şi spre Mangalia. Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai care prin tradiţie este petrecută

Un elev din Timiș a amenințat o colegă cu o foarfecă

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Timiş au demarat verificări, luni, 7 aprilie, după ce au aflat despre existenţa unor imagini în care un copil şi-ar ameninţa o colegă cu o foarfecă, la o şcoală din comuna Peciu Nou. IPJ Timiş anunţă, luni, că a demarat verificări la

BREAKING UE a oferit Statelor Unite o scutire totală și reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale

G4Media acum 2 ore
Uniunea Europeană a oferit Statelor Unite o scutire totală și reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale, a anunțat luni președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, în încercarea de a evita un război comercial, transmite BFM TV. „Am prop

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, despre PNRR: Riscul de pierdere a banilor există

G4Media acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat luni, la Satu Mare, că riscul de pierdere a fondurilor din Programul Naţional Redresare şi Rezilienţă (PNRR) există, fiind efectuate plăţi de 5 miliarde din totalul alocării de

Crin Antonescu, după ședința coaliției: Mâine va fi depus la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora / Cei care vor intra în magistratură trebuie să se pensioneze la 65 de ani

G4Media acum o ora
Crin Antonescu, candidat la Președinție, a anunțat că liderii coaliției de guvernare vor depune, marți, la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora. Antonescu a făcut anunțul, luni, după șed

Aproape 40 de percheziţii în Suceava şi Botoşani, inclusiv la cinci instituţii publice, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie/ Cercetările vizează contracte de achizitii publice

News.ro acum 5 ore
Procurorii anticorupţie fac, luni, 39 de percheziţii la cinci instituţii publice, societăţi comerciale şi persoane fizice din judeţele Botoşani şi Suceava, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie. Potrivit unor surse, cercetările vizează c

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

3°/14°
Iasi
acum

lun.

-2°/4°
mar.

-2°/10°
mie.

-1°/7°
joi

2°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-4°/3°
mar.

-2°/8°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/6°
mar.

0°/11°
mie.

2°/12°
joi

3°/12°