“Cine-i tata’ meeeeu?” “Steeeeeeeve” “Maaama, cat de bun eeee”, “Frate, cat de bine e, nu pot sa cred”, “Poate, bai, inca mai poate” si as putea continua mult si bine cu citatele din timpul celui mai dragastos concert al unei trupe mari rock de pana acum la Bucuresti. Ma opresc la unul singur: “pe prietenie”.
Pentru ca asta a fost: un concert onest, inceput fix la ora programata, fara fasoane, cu cateva probleme legate de calitatea sunetului si functionarea panoului de proiectie din dreapta scenei, dar cu lume entuziasta cu “vibe pozitiv”, oameni multi, de toate varstele si tipurile, zambitori si prietenosi.
De cum a pus piciorul pe scena, putin dupa ora 21:00, solistul trupei AEROSMITH a fost intampinat cu ovatii de intreaga ZONE ARENA, cu cele mai sincere si copilaresti aplauze. Iar atitudinea lui Steven Tyler si a colegilor sai de trupa – Joey Kramer, Brad Whitford, Tom Hamilton, Joe “fuckin’ Perry si Russ Irwin, felul in care functionau ca intreg si comunicau muzical cu publicul au fost motivele pentru care multi au simtit ca sunt “unde trebuie”.
De la “Love in an elevator” la “Pink”, de la “Living on the edge” la “What It Takes” acapella, de la “Baby Please Don’t Go” la bis-ul cu “Dream On”, “Toys In The Attic“si “Walk This Way“, setlist-ul rockerilor de la AEROSMITH a trecut spectatorii prin schimbari de ritm si stare, conectandu-i in cel mai frumos mod posibil la “atunci” – copilaria si tineretea fiecaruia – si la “aici, acum”, momentul cu “impreuna” – cu totii racordati la emotia conjugata a momentului.
Ce-ati pierdut, daca n-ati fost aseara printre cei peste 30.000 de oameni de la Zone Arena: Love In An Elevator Back In The Saddle Fallin’ In Love Eat The Rich Pink Living On The Edge What It Takes Ragdoll Crazy Cryin’ Jaded Can’t Stop Messin’ Around (Fleetwood Mac cover) I Don’t Wanna Miss A Thing Sweet Emotion Bab
