De ceva vreme încoace, încă de la suspendarea din funcţie a fostului director al CRPC, Mihai Petre, circulă zvonuri atât în UNPR cât şi în PDL, că fostul director al Comisariatului, Eugen Voineagu, ar urma să revină în instituţie, în baza unei alianţe politice încheiate între PDL şi UNPR, la nivel local, despre care nu se ştia nimic.
Contactat telefonic, vicepreşedintele UNPR la nivel local, Eugen Voineagu, a infirmat zvonul, precizând că instituţia se află în prag de dizolvare, însă a negat faptul că în cazul în care i s-ar propune ar accepta. „Nu cred că dau din mână ceea ce am acum (n.r. referindu-se la funcţia pe care o deţine de inspector coordonator zonal pe Muntenia, Moldova şi Dobrogea)", a declarat Voineagu. Ulterior declaraţiei, acesta a refuzat să dezvolte zvonul.
Voineagu a ocupat funcţia de director al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului din 2003 până la venirea lui Bogdan Dima în locul său, în aprilie 2009. Funcţia de inspector-şef pe care o ocupa a fost desfiinţată, în baza unei închipuite necesităţi de reorganizare a instituţiei din cauza faptului că Voineagu a îndrăznit să înfrunte echipa Mazăre - Constantinescu. De ceva vreme încoace, încă de la suspendarea din funcţie a fostului director al CRPC, Mihai Petre, circulă zvonuri atât în UNPR cât şi în PDL, că fostul director al Comisariatului, Eugen Voineagu, ar urma să revină în instituţie, în baza unei alianţe politice încheiate între PDL şi UNPR, la nivel local, despre care nu se ştia nimic.
Contactat telefonic, vicepreşedintele UNPR la nivel local, Eugen Voineagu, a infirmat zvonul, precizând că instituţia se află în prag de dizolvare, însă a negat faptul că în cazul în care i s-ar propune ar accepta. „Nu cred că dau din mână ceea ce am acum (n.r. referindu-se la funcţia pe care o deţine de inspector coordonator zonal pe Muntenia, Moldova şi Dobrogea)",