Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Managerul Danielei Gyorfi este cercetat penal la Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 19 iunie 2010 ·

În timp ce pe cartea de muncă George Tal are 1.000 de lei, în

realitate el aruncă cu bani pe „gagici” şi lăutari

George Tal a rămas şi fără Daniela Gyorfi, şi fără firma sa de impresariat. Fostul impresar este cercetat penal la Braşov pentru evaziune fiscală. Bărbatul, ajuns în gura presei pentru diversele flirturi prin cluburile bucureştene, este administrator la SC Gyorfi&Tal SRL, firmă prin care se ocupa de impresariatul manelistei Daniela Gyorfi. Pe numele acestei firme şi a administratorului său există un dosar penal deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov. „Exista un dosar penal pentru infracţiuni economice la Legea 241/2005, privind evaziunea fiscală, pe numele SC Gyorfi&Tal SRL. Acest dosar este instrumentat de Poliţia Economică din Braşov”, a declarat procurorul Alexandru Codreanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

„Dosarul este investigat de poliţiştii de la Fraude, însă va fi declinat către procurorii de pe lângă la Judecătoria Bucureşti, firma fiind înregistrată în sectorul 3”, a declarat comisarul şef Ion Necşulescu, de la Biroul de Presă a IPJ Braşov.

Venituri ascunse pentru a nu plăti pensie alimentară celor trei copii ai săi

Urmărirea penală a fost începută în acest an, însă reprezentanţii autorităţilor au refuzat să dea mai multe detalii. Cei care îl cunosc pe George Tal ştiu de acest dosar penal. Pe mailul redacţiei a sosit un mesaj de la cititori. „Îl cunosc personal pe impresarul Tal George , el are dosar la Poliţia Financiară Braşov pentru infracţiunea de evaziune fiscală. În timp ce pensiile săracilor se micşorează, unele persoane nu-şi declară veniturile la stat. De exemplu, George Tal a declarat la Administraţia Financiară un venit lunar de numai 1.000 RON. Asta că să scape de impozite şi de plata pensiilor alimentare ale celor trei copii pe car

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 51 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 37 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 37 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum 59 minute
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°