Doamnele şi domnişoarele lumii de altădată cu preocupările lor ne dezvăluie o latură interesantă dintr-un tablou îngălbenit de trecerea anilor, o viaţă guvernată uneori de principii severe.
Domniţele din familiile bune erau îndrumate de părinţi spre muzică, spre cultură, poezie, literatură. Studiile finale se făceau la şcoli, pensioane renumite din afara ţării. Învăţarea unei limbi străine era obligatorie, la fel ca şi însuşirea temeinică a bunelor maniere. Vom pătrunde în lumea doamnelor de altădată, mai întâi la braţ cu domnişoara Tinelle Stavrache, „Miss Oltenia“, într-o zi de april 1929, graţie unui interviu apărut într-o publicaţie a vremii. „Am fost crescută cu o rară severitate. Ai mei m’au deprins să evit contactul cu lumea din afară... Când închid ochii, văd numai casa noastră, cu fraţii, cu poveştile, cu jucăriile, cu toate bucuriile unei copilării, zăvorâtă între ziduri... Singurătatea mi-a deschis pianul, mi-a pus sub ochi partiturile, mi-a pus în mână penelul şi culorile.
Mama are principii austere. Se trage din străbuni aprigi - nepoată de vornic - boeri olteni, cu braţ viteaz, tăcuţi, mândri şi întunecaţi, ca şi tablourile lor din salonul nostru: deprinşi să privească, prin despicătura munţilor, o ţară care sângera de focuri puse de duşmani bucatelor, bisericilor şi aşezărilor.
De mică aveam înclinări artistice. Cântam şi spuneam versuri toată ziua.
Muzica a produs totdeauna asupra mea o înrâurire puternică. E pasiunea şi viaţa mea. Când am fost pentru întâia oară la operă - aveam numai şase ani - la sfârşitul spectacolului, am plâns cu hohote, de emoţie şi de plăcere...
Mi-a plăcut şi pictura... Şedeam ceasuri întregi în camera mea, cu vopselele şi pensulele şi lucram încet, cu visătoare duioşie....
Treceam totdeauna prima clasele liceului. Aşteptam cu înfrigurare viaţa studenţească.
Am plecat la Viena să-mi c