Fanii rockului vor trai o vara clocotitoare
A venit vara cea adevarata. O solutie la caldura excesiva si la spaimele crizei poate fi, pentru unii dintre dvs., un festival muzical. De ce nu? Muzica este o terapie la moda, mai ales cand e ascultata langa o bere rece si un grup de prieteni haiosi. Pentru cateva ore veti uita de vipii, de zvonuri si ganduri negre, bucurandu-va, regeste, de muzica.
Tuborg Green Fest
* Nume mari *
"Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival" se vrea a fi cel mai mare festival de muzica rock organizat vreodata in tara noastra. Se va desfasura in perioada 25-27 iunie, la Romexpo, si aduce publicului roman trupe ca: Metallica, Rammstein, Manowar, Vollbeat, Accept, Paradise Lost, Orphaned Land, Slayer, Megadeth, Anthrax, Alice in Chains, Stone Sour si Anathema.
Initial, pe afisul festivalului figurau si trupele Mastodon si Heaven & Hell, dar ambele formatii si-au anulat concertele, din motive intemeiate. In timp ce sanatatea chitaristului Bill Kelleher, de la Mastodon, nu-i permite acestuia sa mai onoreze turneul european, trupa Heaven& Hell a primit o lovitura si mai dura, prin moartea solistului Ronnie James Dio, pe 16 mai a.c., in urma unui cancer stomacal. Ar fi implinit 68 ani, pe 10 iulie, si era unul dintre cei mai respectati muzicieni heavy metal ai tuturor timpurilor. Pierderea lui a starnit mari regrete printre iubitorii genului.
Din fericire pentru organizatori, ei s-au mobilizat foarte bine si au reusit sa atraga alte nume importante pentru ca iubitorii de rock sa nu se simta dezamagiti. Astfel, fata de programul initial, vor urca pe scena vineri, 25 iunie, trupele Accept, Paradise Lost si Orphaned Land, iar Anathema va evolua in ultima zi. Accesul la festival se poate face pe baza unui abonament pe 3 zile (intre 371 si 625 ron, in functie de plasament) sau prin bile