Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Vreau în Liga I cu Gaz Metan CFR“

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 iunie 2010 ·

Atacantul Laurenţiu Boroiban a afirmat că este extrem de bucuros că va juca din nou în Bănie, după câteva „episoade" nefericite printre „străini", în care a avut numai de pierdut. „Boro" a spus că a semnat pentru Gaz Metan CFR în primul rând cu sufletul, fiind craiovean, apoi pentru că vrea să promoveze în Liga I, acesta fiind obiectivul „găzarilor" după viitorul sezon competiţional. „Mă bucur enorm că am revenit acasă, mai ales că am fost păcălit pe unde am fost. La Vâlcea a trebuit să renunţ la destui bani ca să devin liber de contract, apoi m-am dus la Mioveni, unde nu prea am fost folosit. Am semnat cu Gaz Metan CFR imediat, pentru că am urmărit cu interes parcursul acestei echipe şi m-a surprins plăcut. Este foarte multă seriozitate, are un antrenor foarte bun şi un lot competitiv şi echilibrat, ceea ce este foarte important pentru mine. Mi-am dat seama că este un club serios, stabil financiar, şi faptul că şi-a propus să promoveze peste doi ani nu poate decât să mă bucure. Vreau să joc în Liga I cu Gaz Metan CFR", a spus atacantul de 25 de ani. Laurenţiu Boroiban a mărturisit că îşi doreşte foarte mult să devină golgheterul formaţiei de la „Depou", dar este convins că lupta pentru un loc în primul unsprezece nu va fi deloc uşoară. „Nu am venit pe postul de titular şi nu îmi va fi uşor să mă impun, dar o să lupt să-l conving pe domnul Ionel Gane că se poate baza pe mine. Nu

mi-am propus un număr de goluri, dar mi-aş dori să fie cât mai multe. Sper să-mi ajut echipa cât pot de mult", a completat Boroiban.

„Boro" nu a uitat de perioada petrecută la Armata Craiova, afirmând că îi pare nespus de rău că „militarii" s-au retras din Liga a III-a din pricina problemelor financiare. „A fost o perioadă frumoasă la Armata. Mi-am dorit mai mult şi am plecat la CSM Vâlcea, în liga secundă. Când am auzit că Armata s-a retras din campionat, mi-a părut foarte rău. Nu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 41 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 22 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°