PDL va decide la sfârşitul acestei săptămâni dacă va urma o remaniere imediată a Cabinetului Boc sau dacă se va acorda actualului Guvern un termen de graţie de şase luni pentru a pune în aplicare măsurile de austeritate, potrivit declaraţiilor vicepreşedintelui PDL Valeriu Stoica.
"În interiorul partidului, sunt două scenarii în momentul de faţă. Primul, pe care-l îmbrăţişez şi eu şi-l consider cel mai nimerit, este ca Guvernul să fie lăsat să aplice aceste măsuri de austeritate, iar după şase luni, în funcţie de rezultate şi efecte, să existe o remaniere sau chiar schimbare de guvern. Al doilea scenariu se referă la o remaniere imediată a actualului Executiv. Deocamdată, nu s-a luat nicio decizie, existând un echilibru între cele două scenarii. De aceea, la şedinţa de duminică se va hotărî dacă mergem acum pe remanierea Guvernului sau îi lăsăm şase luni de graţie", a declarat Valeriu Stoica, citat de Mediafax.
Premierul Emil Boc se va întâlni, duminică, la Snagov, cu parlamentarii partidului, preşedinţii organizaţiilor judeţene şi europarlamentarii pentru a discuta despre măsurile guvernamentale, situaţia partidului, la întâlnire fiind aşteptat să participe şi preşedintele Traian Băsescu.
După ce iniţial declarase că o remaniere guvernamentală este iminentă, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, la Bistriţa, că o posibilă schimbare a unor miniştri din funcţii nu se poate pune în discuţie decât după ce PSD va depune o nouă moţiune de cenzură, aşa cum a anunţat, iar restructurarea guvernamentală este exclusă în acest moment.
Liderul UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, tot vineri, că o remaniere a Executivului fără o reformă radicală a aparatului public administrativ este doar "apă de ploaie".
Numele mai multor miniştri au fost vehiculate pentru o posibilă remaniere, printre acestea fiind Sebastian Vlădescu, Dan