(The ghost writer, 2010, Roman Polanski) Ploaia cade cu sârg, o maşină fără şofer e lent, foarte lent dată jos de pe un feribot, la mal pluteşte un cadavru. Nici un dialog, nici un voice-over. Scenele de început ale thrillerului politic al lui Roman Polanski sunt Hitchcock curat: stârnesc interesul fără să dezvăluie decât strictul necesar. Înecatul, afli ceva mai încolo, se numea Mike McAra: un intim al fostului premier britanic Adam Lang (Pierce Brosnan), angajat să scrie din umbră memoriile politicianului. Pentru un sfert de milion de dolari, înlocuitorul lui (Ewan McGregor) trebuie să transforme vreo câteva sute de pagini teribil de plicticoase într-un potenţial bestseller, într-o carte scrisă “din inimă”. Găsiţi asemănările La ştiri se vorbeşte despre “extraordinary renditions”, extrădarea suspecţilor de terorism în ţări care nu-şi prea bat capul cu drepturile omului. Adam Lang, personaj croit indubitabil după măsura lui Tony Blair, e anchetat pentru presupuse crime de război şi se vede silit să trăiască în Statele Unite. Peste toate, manuscrisul nu poate fi reprodus sau scos din încăperea în care e ţinut sub cheie – e ceva acolo, pare-se, care ar pune în pericol siguranţa naţională a Americii. Roman Polanski ecranizează extrem de fidel (îmi spun prieteni mai citiţi) un roman recent al lui Robert Harris. Reuşeşte mai multe lucruri: în primul rând, să dozeze impecabil suspansul, să spună o poveste în care detalii “scăpate” în actul întâi bubuie grav şi dureros în cel de-al treilea. Personaje familiare din filmele de gen sunt aici persoane (Olivia Williams, în postura soţiei fostului premier, e credibilă cap-coadă, iar McGregor spală ruşinea din “Revenge of the Sith” cu un rol în care te face să-i ţii pumnii), iar ritmul naraţiunii vine, parcă, din alte vremuri. Cadre lungi sau statice sunt întrerupte de dialoguri montate alert (“N-ai vrut niciodată să