Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se schimbă politica salarială la Pandurii

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 iunie 2010 ·

Jucătorii de la Pandurii Târgu Jiu va trebui să accepte diminuarea salariilor la nivelul Ligii a II-a, însă prima de promovare va compensa oarecum câştigurile elevilor lui Marius Baciu în viitorul sezon. Pandurii au renunţat la cei mai buni jucători ai săi, Stanca, Păcurar şi Cardoso, dar şi aşa oficialii grupării gorjene sunt siguri că vor reveni în Liga I în 2011. Lista „epurărilor" rămâne deschisă, fiind posibil ca şi Martinovic să părăsească formaţia din Târgu Jiu. „Ştim că a plecat Stanca, Păcurar şi Cardoso. Dar, cu ce avem noi, cu jucătorii de la echipa a doua şi ce mai avem împrumutaţi, poate nu mai avem nevoie de transferuri. Probabil, o să mai aducem unu-doi jucători după ce vom analiza împreună cu staff-ul tehnic", a spus noul preşedinte executiv, Eugen Pârvulescu. Cine va rămâne la Pandurii va fi obligat să-şi renegocieze contractul cu Pârvulescu, altfel va fi pus pe lista de transferuri. „Bani vor fi pentru promovare. Pandurii Târgu Jiu nu vor duce lipsă de fondurile necesare. Este o anumită strategie pe care o vom pune în Regulamentul de Ordine Interioară, Eugen vine şi acordă un anumit salariu şi o primă bună pentru promovare. Pleacă toţi cei care nu se vor înţelege cu antrenorul şi preşedintele executiv. Eugen face salariile şi ale antrenorilor, şi jucătorilor. Vor rămâne doar acei jucători care îşi doresc cu adevărat să rămână. Nu trebuie să ne pierdem speranţele. A fost o experienţă pentru noi toţi. La anul vom promova. Împreună trebuie să facem o echipă, va fi o deschidere totală spre presă şi nu vor mai fi probleme de comunicare", a garantat preşedintele Marin Condescu. Politica pentru viitorul sezon este oferirea unor salarii mici, de nivelul ligii secunde, şi o primă de promovare consistentă. „Jucătorii trebuie să fie conştienţi că vor juca în Liga a II-a. Vom lua fiecare jucător şi trebuie să înţeleagă că o să recupereze prin prima de obiectiv

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 34 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 55 minute
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum o ora
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Shkendija – FCSB din Champions League nu va fi transmis la tv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare După o calificare lipsită de glorie cu campioana din Andorra, FCSB va da peste Shkendija (Macedonia de Nord) în turul doi preliminar al Champions League. Manșa tur, din deplasare, nu va fi transmisă

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Nepal, Sri Lanka şi India, top 3 ţări care furnizează forţă de muncă străină României în 2025

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Top trei ţări care furnizează anul acesta forţă de muncă străină pe teritoriul României este format din Nepal, cu 18.772 de persoane, Sri Lanka, la o diferenţă mare, cu 6.295 de lucrători, şi India,

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/33°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°