Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident cu procuror

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 iunie 2010 ·

Un grav accident de circulaţie s-a produs vineri dimineaţă pe Drumul Naţional 57A, pe Dealul Stârmina din judeţul Mehedinţi. Maşina condusă de procurorul Silviu Donea, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, o Dacia Logan, s-a ciocnit de un Volkswagen Golf, care circula din sens opus. În urma impactului, maşina procurorului s-a răsturnat de mai multe ori şi a rămas cu roţile în sus, în afara părţii carosabile. Celălalt autovehicul a fost proiectat într-un lan de grâu.

Procurorul era singur în autoturism şi mergea la serviciu, de la Severin spre Vânju Mare, cu maşina personală. În Golf se aflau şoferul şi un nepot, care în urma impactului au fost luaţi de echipajele SMURD şi transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin. Procurorul a ajuns şi el în stare gravă la spital, suferind mai multe leziuni la cap.

Cel mai grav este însă şoferul autoturismului Golf, care se zbate între viaţă şi moarte, iar rudele acestuia şi martorii susţin că bărbatul era inconştient la sosirea ambulanţei. „Când a venit ambulanţa, nu mai vorbea, pentru că era rău lovit la cap. Îi curgea sânge din urechi“, a spus fratele victimei.

Şi medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale şoferului de pe Volkswagen. „Am transportat la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin trei bărbaţi, care au suferit mai multe leziuni la cap, membre şi coloană. Cel mai grav este un pacient care a suferit o contuzie în zona capului şi care va fi supus mai multor investigaţii“, a declarat Răzvan Angelescu, medic la SJA Mehedinţi.

Accidentul este cercetat de Poliţia Rutieră şi de Parchetul din Drobeta Turnu Severin. „Cele două autoturisme se deplasau din sensuri opuse şi s-au ciocnit. În urma impactului au rezultat trei victime, cel mai grav fiind şoferul din Volkswagen. Din primele cercetări, se pare că ar fi vorba despre viteza prea mare î

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea privind riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în urma unui nou atac al Rusiei pe teritoriul Ucrainei/ MApN: MApN: Patru aeronave militare au fost ridicate

News.ro acum o ora
Un mesaj RO-Alert a fost emis în noaptea de marţi spre miercuri pentru zona de nord a judeţului Tulcea privind riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian, după ce structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atac al F

Noi atacuri cu drone în apropierea graniţei Ucrainei cu România

Radio Mures acum 39 minute
Ministerul Apărării Naţionale transmite că patru aeronave de luptă, două F-16 şi două F-18, au monitorizat, noaptea trecută, spaţiul aerian românesc, în contextul unor noi atacuri cu drone asupra infrastructurii portuare ucrainene de la graniţă. Cen

MApN: Patru aeronave militare au fost ridicate după ce Federaţia Rusă a atacat cu drone obiective din Ucraina, în apropierea graniţei cu România / Nicio dronă nu a intrat în spaţiul aerian naţional

News.ro acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că patru aeronave militare, două F-18 ale Forţelor Aeriene Spaniole şi două F-16 ale Forţelor Aeriene Române, au fost ridicate în noaptea de marţi spre miercuri, după ce Federaţia Rusă a atacat cu drone obiect

Colonoscopii gratuite la Spitalul CFR din Timişoara, pe baza trimiterii de la medicul de familie

Press Alert acum 27 minute
Spitalul Clinic CF Timișoara oferă pacienţilor posibilitatea, pe baza trimiterii de la medicul de familie, efectuării procedurii care permite prevenirea, dar și depistarea precoce a cancerului de colon. „Unul din opt cancere este reprezentat, potriv

Poliţia daneză investighează două explozii în apropierea ambasadei Israelului din Copenhaga

Mediafax acum 42 minute
„Nimeni nu a fost rănit şi efectuăm investigaţii iniţiale la faţa locului”, a anunţat Poliţia din Copenhaga pe reţelele de socializare X. Poliţiştii danezi precizează că este investigată „o posibilă legătură cu ambasada Israelului, aflată în zonă”.

2 octombrie, sărbătoarea Sfântului CIPRIAN în calendarul creştin ortodox. Rugăciunea care te scapă de vrăji și blesteme

Gandul acum 25 minute
În calendarul creştin ortodox, la data de 2 octombrie sunt pomeniți Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi Sfânta Muceniţă Iustina. Sfântul Ciprian a fost filosof şi mare vrăjitor în Antiohia Siriei şi a trăit în timpul împăratului roman Decius (249-251

Licitaţii - 2 octombrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Oraşul Râşnov cu sediul în Piaţa Unirii, nr. 12, jud. Braşov, cod 505400, CIF 4443353, tel. 0268 230002, fax. 0368 401858, email: urbanism@primariarasnov.ro, persoana de contact Neagu Magdalena - organizeaza licitaţie publica pentru concesionarea

Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Finanţelor lansează miercuri a cincea emisiune de titluri de stat Fidelis din 2024, conform Agerpres. "Fidelis este deja consacrat ca una dintre variantele de investiţii cu risc minim pentru populaţie, dar şi ca pilon de bază în dezvoltar

Israelul urmează să lanseze un atac masiv, care ar putea viza instalaţiile petroliere ale Iranului

Mediafax acum o ora
Site-ul de ştiri Axios, cu sediul în SUA, raportează că Israelul va lansa o „răzbunare semnificativă” la atacul cu rachete al Iranului în câteva zile, care ar putea viza instalaţiile de producţie de petrol. Mai multe explozii avut loc, miercuri dimi

LIVE de la 13:30 Simona Halep - Arina Rodionova, în primul tur al turneului de la Hong Kong

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep (33 de ani, 1130 WTA) o înfruntă pe Arina Rodionova (34 de ani, 114 WTA), în primul tur al turneului WTA de la Hong Kong. Meciul va avea loc în jurul orei 13:30 și va fi liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

14°
mie.

11°/20°
joi

13°/24°
vin.

16°/27°
sâm.

19°/25°
Iasi
acum

mie.

7°/18°
joi

11°/23°
vin.

13°/25°
sâm.

16°/20°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/20°
joi

15°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/17°
joi

10°/20°
vin.

15°/18°
sâm.

14°/17°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/19°
joi

12°/17°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/19°