Preşedintele UNNPR, Viorel Mănescu: Consiliul de Disciplină trebuie să-i depisteze pe cei care nu respectă onorariile minimale
Luând în calcul efectele crizei economico-financiare şi faptul că tot mai puţini români aleg să facă tranzacţii care să necesite trecerea prin notariat, preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, Dumitru Viorel Mănescu, a declarat, ieri, la Congresul Notarilor, că aceştia ar trebui să se gândească la reducerea anumitor onorarii, în contextul socio-economic actual.
"În contextul socio-economic trebuie să ne gândim serios la reducerea de onorarii. Sunt anumite onorarii, nu toate. De exemplu, ipotecile. Se mai fac ipoteci? Singura rugăminte este să fiţi de acord să daţi un mandat consiliului pentru a găsi o soluţie. Sunt unele lucruri la care putem umbla. Nu mă refer la reducerea tuturor onorariilor, ci la cele care ar arăta societăţii şi statului că notarii sunt solidari cu ei", a explicat Mănescu, citat de NewsIn, precizând că activitatea notarilor a fost grav afectată în perioada de criză, mulţi dintre ei făcând eforturi pentru a continua să existe pe piaţă.
"Trebuie să găsim soluţii care să asigure viitorul profesiei noastre, nu doar pentru unul sau doi ani", a adăugat Mănescu.
Amintind că nu toţi notarii respectă onorariile minimale, Mănescu a cerut Consiliului de disciplină să fie mai activ şi mai ferm, atenţionându-şi colegii de breaslă că avocaţii "au învăţat mai repede regulile pieţei, pe care le întorc acum împotriva notarilor, nu doar în România, ci peste tot în lume".
Lidia Barac: Notarii au în faţă un viitor dificil
Confirmând ceea ce a declarat şi preşedintele UNNPR, secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Lidia Barac, a afirmat că notarii au în faţă un viitor dificil, pentru că trebuie să îşi promoveze autoritatea într-un context economic greu.
"Int