La sfârşitul lui noiembrie 1996, forţele de dreapta ajung pentru prima dată la putere, sub forma unei coaliţii între Convenţia Democratică Română (care cuprindea PNŢCD, PNL şi PSDR), PD, şi UDMR. Emil Constantinescu, profesor al Universităţii Bucureşti, este ales preşedinte. Relaţiile din interiorul coaliţiei sunt tensionate chiar de la început, conflictul dintre PD şi PNŢCD culminând cu plecarea primului ministru, ţărănistul Victor Ciorbea.

Cele mai multe privatizări eşuate

Mandatul începe cu o depreciere record a leului: la sfârşitul lui 1996 valoarea dolarului era de 3.200 de lei vechi şi ajunge la peste 7.000 de lei în ianuarie 1997. Pe tot parcursul anului 1997, preţurile se majorează cu aproximativ150%.

Convenţia câştigase alegerile nu numai datorită ideologiei, ci şi graţie unui ambiţios program economic ce urma să fie implementat de cei „15.000 de specialişti" pe care susţinea că-i are. În cele din urmă, cei 15.000 de specialişti au devenit subiect de ironii la adresa CDR.

Convenţia n-a reuşit decât doborârea recordului de privatizări eşuate: aproximativ 1.000 dintre contractele de vânzare încheiate de Fondul Proprietăţii de Stat, în perioada 1997 - 2000, au fost reziliate ulterior.

Combinatul siderurgic Reşiţa este un exemplu de privatizare care a costat România, în loc să-i aducă bani. Combinatul a fost vândut în 2000 firmei americane Noble Ventures, pentru 4,5 milioane de dolari şi promisiunea unei investiţii de 85 de milioane de dolari, în trei ani. Noble Ventures nu şi-a respectat angajamentele, aşa încât Guvernul Adrian Năstase a reziliat mai târziu contractul. Americanii au reacţionat cerând despăgubiri de 350 de milioane de USD. România a câştigat litigiul, după şase ani de procese şi cu preţul a cinci milioane de dolari, cât a costat apărarea.

Tot CDR-ul şi-a promis o restructurare nemiloasă a societăţilor de