Opoziţia are datoria de a construi o alternativă la guvernare pentru momentul actual, iar nu pentru 2012, ceea ce înseamnă disponibilitate de cooperare pentru găsirea unui minim set de măsuri asumate transpartnic, este de părere preşedintele Senatului Mircea Geoană, citat de NewsIn.
În cadrul unei postări pe blog, Geoană a ridicat întrebarea ce va face opoziţia în continuare, după respingerea moţiunii de cenzură. "Avem nevoie de construcţia alternativei la guvernare în jurul PSD, PNL şi a tuturor parlamentarilor care înţeleg să-şi respecte statutul uninominal. O alternativă pentru momentul actual, aşa cum o cer oamenii, nu pentru un iluzoriu moment 2012. Alternativa înseamnă disponibilitate sinceră de cooperare, cu două obiective precise: lupta împotriva tăierii de pensii şi salarii, alături de reluarea creşterii economice. Un set minim de măsuri pot fi asumate transpartinic, căci astăzi suntem într-o situaţie prea complicată pentru a ne refugia în purism ideologic. Tranparenţa şi eficacitatea în cheltuirea banului public ar trebui să fie principiile care să asigure diferenţa specifică în raport cu guvernarea actuală", a argumentat Geoană.
Preşedintele Senatului a menţionat că alternativa "se contruieşte cu idei, dar ideile devin mari pentru că există oameni care să le pună în practică şi să le explice". "Românii trebuie să înţeleagă cu nume şi prenume ce li se propune. În altfel de condiţii, fără definirea alternativei de către liderii PSD şi PNL, moţiunile de cenzură ale opoziţiei vor avea aceeaşi soartă cu a celei de marţi. De aceea, nu cred că ar fi oportun să depunem acum, imediat, o nouă moţiune de cenzură, înainte de a fi definit proiectul alternativ. Dacă reuşim să construim un astfel de proiect, moţiunea de cenzură de la începutul toamnei va însemna nu doar căderea guvernului d-lui Băsescu, ci începutul unei guvernări în favoarea românilor. Is