Gustul dulce-acrişor al fructelor de tamarind este un răsfăţ pentru amatorii de esenţe exotice, inedite, pentru cei cărora le place să descopere lumea aflată în… farfurie.
În India, la lăsarea serii, copacii de tamarind sunt ocoliţi cu mare băgare de seamă. Nimeni nu îndrăzneşte să se apropie de ei sau să doarmă sub coroana lor bogată, care ar face ca întunericul să fie mai adânc sau somnul mai dulce. De mici copii, indienii au fost învăţaţi că între crengile mari de tamarind se ascund noaptea toate duhurile pământului şi nimeni nu trebuie să le deranjeze odihna. Pentru ei, aceasta ar fi cea mai mare nebunie pe care ar putea să o facă cineva. De altfel, nici o plantă nu-şi găseşte locul sub falnicul tamarind. Nimic nu creşte, nimic nu înfloreşte. Există însă o explicaţie ştiinţifică pentru acest fenomen: tamarindul preferă solurile foarte acide, unde prea puţine alte plante s-ar simţi în largul lor.
Deşi nativ din Africa încinsă de soare, tamarindul este astăzi cultivat în aproape toată Asia, dar şi în America de Sud. Este genul de plantă versatilă, folosindu-se toate părţile sale. Din trunchiul lemnos se face mobilă, frunzele mai mici sau mai tinere se pun în salate (au un gust acrişor, foarte plăcut), păstăile (lungi de până la 15 centimetri) se folosesc în alimentaţie, medicină şi pentru imprimarea ţesăturilor, iar florile, ce pot fi roşii şi galbene, se adaugă în componenţa sosurilor, a salatelor, gemurilor şi siropurilor (de altfel, sunt considerate o importantă sursă de miere). Ceaiul din flori de tamarind este, de asemenea, foarte preţuit în Asia.
Cum păstăile de tamarind au ajuns şi în magazinele din România, este bine de ştiut că ele vă pot face zilele mult mai... savuroase. Când sunt coapte au o puternică culoare maronie şi pot fi rupte uşor în mână. Înăuntru se află un miez moale (asemănător în materie de consistenţă