Laura, Florian şi Sasha au ajuns în România, după ce au respirat două zile aerul din Frankfurt. În cele trei luni pe care le vom petrece în ţară vrem să ne regăsim mamele, taţii şi fraţii, nepoţii şi prietenii, să ne ostoim dorul de locurile dragi şi de mâncărurile cu gust delicios.

Două zile şi jumătate. O maşină, trei avioane, două autobuze, un microbuz şi încă o maşină - şi iată-ne din nou în Bucureşti, după ce prima reîntâlnire cu Europa a avut loc la Frankfurt!

Am lăsat Piracanga în urmă şi am venit să petrecem aproape trei luni în România, să ne regăsim mamele, taţii şi fraţii, nepoţii şi prietenii, să ne ostoim dorul de locurile dragi din ţară şi de mâncărurile cu gust delicios de România, să ne vindem apartamentul şi să-i facem cunoştinţă lui Sasha cu bunicii, verii şi cu întreaga noastră familie reunită.

Două zile şi jumătate care au trecut ca vântul şi ca gândul. Ne-a fost uşor să călătorim cu copilul ăsta, care nu plânge, râde la toată lumea, bate din palme, chiuie şi vorbeşte întruna în limba bebeluşilor, doarme „lemn" ore în şir în avion şi-i face chiar şi pe vameşii nemţi să zâmbească şi să se joace cu el prin geamul securizat al ghişeului.

Picioarele nu mai vor în pantofi

Reîntâlnirea cu Europa a fost caldă şi emoţionantă, ca regăsirea cu un prieten vechi şi bun, de care-ţi era dor, pentru care simţi cu toată fiinţa iubire şi tandreţe şi cu care, totodată, nu mai ai prea multe în comun. La Frankfurt ne-a întâmpinat mai întâi uriaşul aeroport de metal cu neoane, gresie strălucitoare, reclame, televizoare, cafenele şi restaurante.

Sasha se uita în jur cu gura căscată, iar eu căutam să merg încetişor şi să-i descriu în cuvinte puţine ceea ce vede. Am bătut aeroportul cu tenişii în mână, în şosetele mele vernil. După un an de mers numai în şlapi sau desculţă, picioarele mele urlau, se chirceau şi strigau după libertate câ