Fraţii Dorin şi Florin Măran, celebri drujbaşi ai Timişului, împreună cu Francisc Boldea, primarul Lugojului, au reuşit să fenteze bugetul local cu nu mai puţin de un milion de euro. Asta dintr-o simplă semnătură, prin care edilul din Lugoj, a dat la schimb firmei celor doi fraţi, imobile şi terenuri pe o suprafaţă de peste 200 de mii de metri pătraţi. Gaura creată de cei trei la bugetul oraşului rezultă din supraevaluarea terenului. Evident, nici o autoritate din Timiş nu a sesizat jaful, fiind notoriu faotul că fraţii Măran, regii pădurilor din Timiş, se bucură atât de protecţia celor din PD-L cât şi a celor din PSD. Aşa că, lugojenii vor astupa gaura de la bugetul local din buzunarele proprii.
Semnătura fermecată
Moştenitorii familiei de industriaşi Muschong solicită în anul 2006 retrocedarea terenurilor şi a clădirilor ce au aparţinut familiei, în suprafaţă totală de 205 mii de metri pătraţi cu o valoare de piaţă, stabilită prin expertiză, de 946 601 euro. Mai exact, la preţul de 4,60 euro pe metru pătrat. A urmat un proces complicat, în care pirmăria şi moştenitorii au urmărit un scop comun: retrocedarea în natură. Cu toate că dispoziţiile au fost contestate în instanţă, nu s-a pus niciodată problema valorii imobilelor şi a terenului, ci scopul urmărit de moştenitori a fost acela al restituirii în natură. Intenţiile au ieşit la iveală pe 11 decembrie 2007, când moştenitorii au încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu firma Tehnocer SRL, firma fraţilor Măran. Aceştia cumpără nu mai puţin de 419 mii de metri pătraţi de teren, la preţul de 9 lei pe metru pătrat. În suprafaţa totală se regăseşte şi cea de 205 mii de metri pătraţi, obiect al schimbului ulterior cu municipiul Lugoj. Valoarea terenului, aşa cum a fost dobândit de către Tenhocer SRl s-a ridicat la 526 de mii de euro. Ilegalitatea se face în luna febriarie 2008, când firma fraţilor Mă