Mădălin Murgan, fostul mijlocaş al Universităţii Craiova, actualmente jucător la Pandurii Târgu-Jiu, s-a căsătorit sâmbătă, în Craiova, cu aleasa inimii lui, Andra.
Conform editie.ro, printre invitaţii lui Murgan s-au numărat fotbaliştii Andrei Prepeliţă, Mihai Dina, Ovidiu Dănănae, Nicuşor Bănică, Ionuţ Stancu, Lucian Pârvu, Paul Curteanu şi Alin Vigariu.
Pentru că naşul Sorin Cârţu i-a avut pe toţi elevi la Universitatea sau la diverse echipe, aproape de miezul nopţii acesta a comandat un scurt antrenament condus de pe margine de un viitor tehnician, Alin Vigariu.
Momentul culminat al petrecerii a fost atunci când ginerele a comandat lăutarilor imnurile Universităţii Craiova, toată sala cântând, căpitanul Ştiinţei, Andrei Prepeliţă, fiind ca un adevărat lider de galerie.
Vara aceasta a fost una încărcată de nunţi printre foştii jucători ai Universităţii Craiova, Ionuţ Rada, Alin Vigariu și Ionuţ Stancu trecând şi ei pragul bisericii. Peste exact o lună, fundaşul Ştiinţei şi al naţionalei, Ovidiu Dănănae, urmează a se căsători.