Ultima zi a săptămânii, dedicată odinioară pioşeniei şi odihnei, a fost desacralizată în Epoca de Aur prin chemarea la muncă patriotică. Nici în democraţie nu s-a revenit la sensul ei iniţial. Sursa: HEPTA

Dimineţile de duminică îi găseau pe strămoşii noştri în genunchi, la biserică, iar după-amiezele învârtind hora în mijlocul satului. Era zi sfântă, aşa că gospodinele nu îndrăzneau nici măcar să măture praful din faţa porţii ori să bage aţa-n ac.

A venit apoi comunismul, care a desacralizat cât a putut ziua de duminică, chemând lumea la muncă patriotică sau la diverse alte activităţi, exact în orele în care băteau clopotele bisericilor.

Democraţia a venit cu libertatea de a alege, iar astăzi, fiecare se raportează cum vrea la ultima zi a săptămânii: unii i-o dedică relaţiei cu Dumnezeu ori cu familia, alţii o sacrifică în birou de dragul carierei şi, foarte mulţi, aleg să îngroaşe audienţele televiziunilor.

Între slujba de birou şi cea din biserică

Călin şi Roxana sunt doi tineri clujeni, căsătoriţi, care lucrează câte zece ore pe zi, şi nu de puţine ori sfârşitul de săptămână îi prinde în faţa calculatoarelor făcând rapoarte pentru firma la care sunt angajaţi. Deşi au crescut amândoi în familii în care participarea la slujba de duminică era lege, nu au mai călcat pragul bisericii din ziua în care şi-au pus pirostriile.

"Am renunţat la mersul la biserică, însă un lucru mi-a rămas clar întipărit din copilărie: interdicţia de a munci. Mama îmi dădea peste degete când făceam treabă duminica şi mă ameninţa că mă bate Dumnezeu", îşi aminteşte fata.

Pentru a scăpa de mânia Celui de Sus, Roxana munceşte sâmbăta, atât pentru casă, cât şi pentru serviciu. "Duminica nu mai am energie să fac nimic. Chiar şi să ies la un film e un efort prea mare."

Comunismul a ciuntit din sacralitate @