Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Sfârşitul Ceauşeştilor“ vine mâine, la Braşov

Publicat in Adevarul, duminică 20 iunie 2010 ·

Autorul va fi la dispoziţia cititorilor pentru discuţii libere, dar şi pentru oferirea de autografe, la librărira „Adevărul". Lansarea cărţii la Bookfest a fost un eveniment spectaculos, reacţiile criticilor fiind elocvente.

După uriaşul succes de la Târgul de Carte Bookfest 2010, unde au dominat topul vânzărilor (2.130 de exemplare, de 2,3 ori mai mult decât următoarea clasată), Grigore Cartianu şi cartea sa, „Sfârşitul Ceauşeştilor", vor veni la întâlnirea cu braşovenii.

Astfel, luni, 21 iunie, între orele 11.00 - 18.00, Grigore Cartianu va fi la dispoziţia cititorilor pentru discuţii libere şi autografe la libărira „Adevărul", de pe str. Michael Weiss nr. 9.

„Cartea aceasta pune lucrurile la punct, dincolo de toate clişeele care au circulat în aceste două decenii. Sper ca împreună să reuşim să transmitem o imagine justă a ceea ce am trăit atunci, pentru generaţiile viitoare", a declarat regizorul Cristian Mungiu. Publicistul Stelian Năstase crede că „Grigore Cartianu este unul dintre puţinii care şi-au pus ceva în cap şi care au şi dus la bun sfârşit, ceea ce nu este caracteristic românilor. Cartea sa are un tempo sacadat, care dă senzaţia de scriitură asemănătoare cu aceea din «Procesul» lui Kafka".

Dispare mitul „revoluţiei sponane"

Interesante sunt racţiile istoricilor şi ale unora dinter actorii regimului trecut. „Cartea de faţă este povestea loviturii de stat transformate în revoluţie şi a revoluţiei transformate în lovitură de stat"a precizat istoricul Alex Mihai Stoenescu, iar fostul ministru de Externe al României în perioada comunistă, Ştefan Andrei, a ercunoscut că „Grigore Cartianu demontează marea minciună a «revoluţiei spontane» a lui Ion Iliescu".

În ceea ce-l priveşte, colegul nostru mărturiseşte că „această carte este povestea dramatică, ridicolă şi grotescă a sfârşitului celor două personaje care se credeau nemur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 4 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 34 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Consilier prezidențial: „Sunt prea multe comune/ Soluția este cu siguranță comasarea”

HotNews acum 23 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial pentru politici economice şi sociale, a afirmat, la Prima TV, că România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, în condiţiile în care actuala împărţire a judeţelor datează din anii 1960, în plină peri

Război în Ucraina, ziua 1.525. Bază aeriană rusă lovită. Moscova a lansat peste 300 de drone

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Ucraina a anunțat sâmbătă că a atacat o bază aeriană rusă din regiunea Voronej, în timp ce Rusia a lansat peste 300 de drone asupra teritoriului ucrainean, într-un nou val de atacuri aeriene. Potrivit Statului Major General al armatei u

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 2 ore
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/32°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°