Mai multe echipaje ale Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş au desfăşurat vineri dupa-masa o razie cu operatorul radar, pentru depistarea celor care încalcă viteza legală. Una dintre acţiuni s-a desfăşurat pe Drumul Naţional (DN) 13 A, în dreptul localităţii Bălăuşeri. ”În judeţul Mureş vorbim de 13 radare dispuse pe principalele artere, în sistem cascadă. Scopul acestei acţiuni care se desfăşoară la nivel naţional este reducerea accidentelor de circulaţie pe fondul nerespectării vitezei de deplasare”, a declarat comisar al Poliţiei Rutiere Mureş, Ioan Grama.
În decursul a câteva ore, echipajul de poliţie prezent pe DN 13 A a înregistrat un număr destul de mare de abateri. „Au existat 272 de abateri pentru depăşiri neregulamentare şi neacordări de prioritate, dintre care 240 de abateri pe fondul nerespectării vitezei. Valoarea sancţiunilor contravenţionale se ridică la 21.700 de lei. În urma acestei acţiuni au fost reţinute 11 permise de conducere, din care unul a fost pentru viteză”, a declarat Şeful Serviciului Rutier, comisar şef de poliţie Lucian Archiudean.
“Am fost oprit pentru depăşirea vitezei. Nu mi-am dat seama că am depăşit viteza. Asta e, pe viitor voi fi mai atent.”
Anonim
“Am călcat-o pentru ca era cald, nu mai îmi funcţionează aerul condiţionat şi am fugit de căldură. Se mai întâmplă.”
Anonim
“Mi se par foarte bune raziile astea, pentru că aşa voi conduce mai încet şi mai atent. Nu mi-am dat seama că am avut viteză necorespunzătoare.”
Anonim
Mai multe echipaje ale Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş au desfăşurat vineri dupa-masa o razie cu operatorul radar, pentru depistarea celor care încalcă viteza legală. Una dintre acţiuni s-a desfăşurat pe Drumul Naţional (DN) 13 A, în dreptul localităţii Bălăuşeri. ”În jud