Deputatul PDL Teo Trandafir a declarat, duminică seara, pentru Mediafax, că nu a mers la reuniunea PDL de la Snagov, pentru că nu a fost invitată. "Nu am fost invitată", a spus Teo Trandafir.
Întrebată dacă va participa, luni, la şedinţa de grup la care va fi discutată situaţia parlamentarilor care au votat în favoarea moţiunii de cenzură a PSD, Teo Trandafir a spus că va participa la această şedinţă.
Teo Trandafir a votat în favoarea moţiunii de cenzură, ceea ce i-a atras critici din partea colegilor de parttid, unii dintre ei, precum vicepreşedintele Ioan Oltean, pronunţându-se în favoarea excluderii. Teo Trandafir nu a participat la întâlnirea de miercuri, a liderului PDL, premierul Emil Boc, cu parlamentarii partidului.
De altfel, atunci, Boc a declarat că gestul deputatului PDL Teo Trandafir de a vota moţiunea de cenzură i-a adus acesteia "un punct de imagine pe termen scurt", arătând că nu crede că demersul face onoare PDL.
Un alt deputat care a votat în favoarea moţiunii, Daniel Oajdea, şi care are şi propunere de excludere din PDL, a fost dat afară de la întâlnirea PDL-Traian Băsescu, deşi susţine că fusese invitat de la grupul parlamentar.
Deputatul PDL Teo Trandafir a declarat, duminică seara, pentru Mediafax, că nu a mers la reuniunea PDL de la Snagov, pentru că nu a fost invitată. "Nu am fost invitată", a spus Teo Trandafir.
Întrebată dacă va participa, luni, la şedinţa de grup la care va fi discutată situaţia parlamentarilor care au votat în favoarea moţiunii de cenzură a PSD, Teo Trandafir a spus că va participa la această şedinţă.
Teo Trandafir a votat în favoarea moţiunii de cenzură, ceea ce i-a atras critici din partea colegilor de parttid, unii dintre ei, precum vicepreşedintele Ioan Oltean, pronunţându-se în favoarea excluderii. Teo Trandafir nu a participat la întâlnirea de miercuri, a liderulu