Chestionam săptămâna trecută, tot în aceste pagini, tema necesităţii unei guvernanţe europene şi, de ce nu, mondiale. Un răspuns, fie şi parţial, la întrebările puse atunci a venit, cum era şi de aşteptat, de la europeni. Dar ceea ce au făcut liderii europeni la Consiliul de la Bruxelles deşi important, e insuficient. Pare să o indice şi apelul preşedintelui Obama către liderii G20 care se vor întâlni săptămâna aceasta la Toronto. Obama le cere să meargă mai departe în direcţia accelerării reformei sistemului financiar mondial. Va fi însă uşor să se ajungă la un consens în această direcţie?
A fost nevoie ca "pieţele" să atace datoria suverană a statelor cele mai fragile din zona euro pentru ca problema guvernanţei economice să se pună ceva mai serios. Dar chiar şi aşa, încă înainte de întâlnirea liderilor europeni în Consiliu, la prima sa vizită la Bruxelles ca nou prim minis-tru britanic, David Cameron - un bun apărător al intereselor City-ului londonez, care nu de reglementare a sistemului financiar mondial are nevoie - a atacat, împreună cu José Manuel Barroso propunerea franceză de a crea un guvernământ economic al zonei euro. Preşedintele Comisiei afirma că nu este nevoie de instituţii noi iar "cetăţenii europeni sunt interesaţi de substanţă". De ce însă această "substanţă" nu s-a manifestat până acum? Nu cumva din cauza absenţei unei structuri instituţionale care să permită o guvernanţă economică europeană? şi, dacă în Europa situaţia se prezintă astfel, în România, unde orice temă, cât de generoasă, se reduce la o manipulare superficială, lucrurile sunt şi mai neclare.
Oricum, modelul economic şi social care a dus la această situaţie nu a fost deloc pus în discuţie. Să fim realişti: majoritatea politicienilor, aşa cum îi ştim, dependenţi de sondaje, obsedaţi de imagine, cinici, trăind într-un prezent continuu, prizonieri ai finanţatorilor mai mult
